Ratele creditelor in euro ar putea creste cu 10% pana la sfarsitul anului

Data publicarii: 09-03-2011 | Finante-Banci


Pentru romanii cu credite in euro, dublarea indicatorului Euribor pana la sfarsitul anului inseamna o rata lunara mai mare cu aproximativ 10%

Pana la finalul anului, ratele la creditele in euro s-ar putea majora cu aproximativ 10%. Motivul nu este deprecierea leului fata de moneda europeana, ci cresterea Euribor - indicator folosit de banci in calcularea ratelor, alaturi de marja proprie.
Economistii se asteapta ca pana in decembrie, Euribor la trei luni sa avanseze pana la 1,5-2%, de la 1,17%, in prezent. Cresterea nu a inceput insa in ultima perioada. Fata de vara trecuta, indicatorul aproape s-a dublat, de la un nivel de 0,6%.

"Probabil ca Euribor va ajunge la 1,5-2%, pe fondul presiunilor inflationiste. Pentru cei care au de platit rate in euro, socul nu va fi insa mare, pentru ca aceasta crestere de dobanda nu va avea loc instantaneu, ci treptat", a declarat pentru gandul Lucian Anghel, economistul-sef al BCR. Practic, exista o anumita inertie, dobanzile actualizandu-se periodic, la fiecare trei sau sase luni, in functie de formula de calcul aleasa, a adaugat el.
Cum va simti platitorul roman de rate acest avans al indicatorului Euribor? In cazul unui credit ipotecar de 30.000 de euro, rambursabil in 30 de ani, o crestere a dobanzii cu un punct procentual echivaleaza cu un plus de 20 de euro la nivelul ratei, pana la un total de 226 de euro, potrivit calculelor Ziarului Financiar. Exemplul a tinut cont de o dobanda de 5,8% pe an, media pietei in prezent, potrivit datelor Bancii Nationale a Romaniei (BNR).

Scumpirea ratelor va fi simtita de multi romani

Impactul cresterii Euribor va fi simtit de multi romani cu credite in euro, in conditiile in care imprumuturile in valuta reprezinta aproape doua treimi din totalul finantarilor acordate de banci.

In ianuarie, creditele in lei ale populatiei si firmelor ajunsesera la un sold de 77,03 miliarde de lei, in timp ce imprumuturile in valuta totalizau echivalentul a 132,34 miliarde de lei, arata cele mai recente date ale Bancii Nationale.
Efectul majorarii Euribor nu va fi insa suportat in egala masura de toti cei care au credite in euro, ci in functie de marimea imprumutului, dar si de conditiile specifice din contractele de credit. In medie, in ianuarie, dobanda la creditele in euro pentru locuinte, aflate in soldul bancilor, a fost de 6,02%, iar la cele de consum, de 7,96%, potrivit BNR.

 

integral in: Gandul

Ultimele stiri pe BankNews.ro: