Cine s-a imprumutat in franci in 2006 pentru a-si cumpara casa a iesit mai ieftin

Data publicarii: 11-03-2011 | Finante-Banci


Cine a ales sa se imprumute in franci elvetieni pentru a-si cumpara o casa in anii 2006-2007, a platit mai putin in lei decat daca ar fi luat un credit in euro datorita dobanzilor mai mici, desi cursul francului fata de leu a urcat mai repede decat cel al euro.

Luand in calcul variantele pentru un credit de 60.000 de euro (care ar fi insemnat 95.500 de franci elvetieni la cursul de la sfarsitul anului 2006), pe 30 de ani, chiar cu conditii similare de dobanda, balanta inclina in favoarea francului.

Astfel, la o dobanda nominala egala in primul an de 5,5% pe an, iar ulterior calculata in functie de indicatorii de referinta de pe pietele financiare - Libor pentru franc la sase luni si respectiv Euribor la sase luni pentru euro - plus o marja egala de 4,5 puncte procentuale, ratele la un credit in franci ar fi totalizat 98.700 de lei pana in prezent (transformarea a fost facuta la cursul BNR din ultima zi a fiecarei luni). La creditul in euro totalul ratelor sare usor de echivalentul a 100.000 de lei.

"In cele mai multe situatii costul total al unui credit in franci elvetieni luat in 2006- 2007 este inca mai mic decat costul total al unui credit echivalent luat in euro", spune Anca Bidian, CEO al Kiwi Finance, cel mai mare broker local de credite.

Aprecierea francului elvetian din ultimul an a dat mari dureri de cap celor care au ales aceasta varianta de imprumut. In cele mai multe cazuri varianta creditului in franci elvetieni a fost aleasa de cei care doreau sa achizitioneze un imobil si urmareau sa imprumute o suma cat mai mare. Dobanzile nominale mici i-au ajutat atunci, insa cei care s-au indatorat puternic (bancile acceptau ca rata sa reprezinte pana la 70% din salariu) sunt acum sufocati.

 

integral in: zf.ro