Lazea: Bancile care au beneficiat de sprijin bugetar nu ar trebui sa acorde bonusuri si dividende

Data publicarii: 15-03-2011 | Finante-Banci


Economistul-sef al BNR, Valentin Lazea, a declarat luni ca nu este o idee buna taxarea tuturor bancilor, la nivel european, pentru ca nu toate au primit sprijin de la stat, iar celor ajutate financiar ar trebui sa li se interzica sa mai acorde bonusuri, dividende si majorari salariale.

"Nu este o idee buna taxarea bancilor, pentru ca ii pune in aceeasi oala si pe cei care au gresit, si pe cei care nu au gresit. Mult mai corect mi s-ar parea sa se dea o lege nu pentru taxarea bancilor, ci pentru cei care au beneficiat de sprijin bugetar, sa nu mai aiba voie sa isi dea dividende actionarii, bonusuri managerii si cresteri de salarii salariatii pana cand acei bani bugetari vor fi fost inapoiati", considera Lazea.

Economistul-sef al Bancii Nationale a Romaniei (BNR) a declarat ca acesta reprezinta un punct de vedere personal, nu reprezinta pozitia oficiala a bancii centrale.

"Din pacate, pe 11 martie, cand s-au adunat liderii europeni, se discuta despre taxarea bancilor si mi se pare o greseala taxarea 'across the border'. Eu sunt de parere ca trebuie raspuns supararii populatiei, care a platit cu bani din buzunar salvarea bancilor, dar numai ca trebuie sa ii pui sa plateasca pe cei care au primit bani, iar aceasta o faci  in felul in care l-am spus: nu bonusuri, nu dividende, nu cresteri de salarii. De ce sa pedepsesti toate bancile?", a mai spus Lazea.

 

NewsIn

Ultimele stiri pe BankNews.ro: