Petrom: Consecintele posibilei inghetari a preturilor se vor vedea dupa expirarea interdictiei
Data publicarii: 15-04-2011 | AutoDirectorul general executiv al OMV Petrom, Mariana Gheorghe, a declarat joi ca in cazul unei decizii de inghetare a preturilor la carburanti, compania se va conforma legislatiei si a precizat ca eventualele consecinte ale masurii vor urma dupa perioada expirarii respectivei interdictii.
"Inghetarea preturilor este permisa de catre legislatia romaneasca, dar nu exista niciun fel de precedent de interventie administrativa in preturile dintr-o economie libera, acest lucru trebuie sa-l cunoastem. Pe de alta parte, orice astfel de inghetare va fi temporara, pentru ca acesta este spiritul unei interventii administrative in politica de preturi comerciale si, bineinteles, consecintele vor urma dupa perioada expirarii respectivei interdictii", a spus Mariana Gheorghe, in cadrul unei conferinte organizate de Consiliul Investitorilor Straini.
Aceasta a declarat ca Petrom se va conforma acestei decizii in cazul in care ea va fi luata.
"Noi suntem o companie care aplica toate principiile si mecanismele pietei libere. Ceea ce inseamna ca politica noastra este, pe de o parte, de a respecta cererea si oferta, principiile economiei libere, pe de alta parte vom respecta legislatia in Romania asa cum este emisa", a precizat Mariana Gheorghe.
Intrebata despre o inghetare a preturilor la carburanti in Bulgaria de catre Lukoil, Mariana Gheorghe a declarat ca nu a fost crescut pretul pentru 12 zile, iar "noi avem o luna de zile in care nu am crescut pretul in Romania. Din 8 martie pana in 8 aprilie, pretul la carburanti in Romania, la vanzarea cu amanuntul, nu a crescut. Acest lucru s-a facut fara interventie de stat".
Aceasta a declarat ca pentru o piata mai eficienta in domeniul energiei este nevoie, in primul rand, de o preductibilitate a politicilor economice in acest domeniu.
"Pentru acest lucru este nevoie de o strategie energetica care sa defineasca obiectivele statului si mediul pe care vrea sa il dezvolte ca sa creasca investitiile", a mai spus Mariana Gheorghe.
Ministrul de finante, Gheorghe Ialomitianu, a declarat, la randul sau, legat de inghetarea preturilor la carburanti, ca "cei de la Consiliul Concurentei au spus ca exista aceasta posibilitate. Guvernul a cerut Consiliului Concurentei si departamentului de afaceri europene sa vina cu o propunere in acest sens, sa nu intram in conflict cu directivele Uniunii Europene. S-a discutat acest lucru si primul ministru l-a comunicat ieri (miercuri n.r.)".
Primul-ministru Emil Boc a anuntat miercuri ca Departamentul de Afaceri Europene si Consiliului Concurentei examineaza in ce masura este compatibila cu legislatia europeana aplicare prevederii legale privind inghetarea preturilor intr-un anumit sector, cum ar fi cel al carburantilor.
Boc a solicitat un punct de vedere asupra articolului din Legea concurentei ce da posibilitatea sa inghete preturile intr-un anumit sector timp de sase luni, in situatii exceptionale care pot duce la disfunctionalitati majore in economie.
"Am invitat la sedinta de guvern si pe presedintele Consiliului Concurentei si i-am cerut ca impreuna cu DAE sa ne prezinte daca acest articol din lege este compatibil cu legislatia europeana si daca poate fi aplicat in Romania, avand in vedere ca acel articol a fost adoptat inainte de intrarea Romaniei in Uniunea Europeana. Daca studiul va fi pozitiv, vom gasi o solutie", a spus primul-ministru.
NewsIn
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Revolut depășește 2 milioane de clienți ai aplicației Revolut <18
- Studiu Deloitte: Majoritatea liderilor de business din Romania considera ca PNRR va contribui la competitivitatea economiei locale in urmatorii cinci an
- Cum vor ajuta soluțiile AI în procesele de optimizare fiscală ale companiilor?
- Studiu Deloitte: Tranzitia catre economia circulara a incetinit la nivel global in 2023
- Studiu Deloitte: prețul, primul criteriu în alegerea mașinii. Motoarele pe combustie internă revin pe creștere în preferințele consumatorilor
- Prysmian deschide la București un nou birou al Centrului de Excelență în IT
- Lucian Anghel preia funcția de Director General-Adjunct al Libra Internet Bank
- Schneider Electric colaborează cu NVIDIA în proiectarea centrelor de date AI
- Ce este taxa pe lux și și cine va trebui să o plătească începând din acest an
- Flix raportează un venit total de 2 miliarde de euro în 2023
- Banca Transilvania & OTP Group, acord pentru achizitia OTP Bank Romania si subsidiare
- Studiu Deloitte: opt din zece lideri la nivel global se asteapta ca Gen AI sa le transforme organizatia in urmatorii trei ani
- Deloitte devine al saselea cel mai puternic brand din lume, potrivit Brand Finance
- Revolut Money Report: Romanii au facut peste 644 milioane de tranzactii cu Revolut anul trecut
- Catinvest aduce Bebe Tei si Farmacia Tei în Craiova la ElectroPutere Mall