FMI: Economia Chinei o va depasi pe cea a Statelor Unite in 2016

Data publicarii: Astazi, 26-04-2011 | International



Economia Chinei o va depasi pe cea a Statelor Unite in 2016, conform unei estimari publicate marti de Fondul Monetar International (FMI), transmite chinadaily.com.

Prognoza FMI, care se bazeaza pe 'paritatea puterii de cumparare', arata ca Produsul Intern Brut al Chinei va creste de la 11.200 miliarde de dolari in 2011 la 19.000 de miliarde de dolari in 2016, in timp ce economia SUA va creste de la 15.200 miliarde de dolari la 18.800 miliarde de dolari. 

Astfel, cota Chinei din economia mondiala ca urca de la 14 la 18%, in timp ce cota SUA va scadea la 17,7%. 

In decembrie 2010, publicatia 'The Economist' a estimat ca in 2019 China va depasi SUA din punctul de vedere al Produsul Intern Brut Nominal. 

Saptamana trecuta, economistul sef al Fondului Monetar International, Olivier Blanchard, a apreciat ca SUA nu au un plan credibil pe termen mediu de reducere a deficitului. 

Declaratia lui Olivier Blanchard vine dupa ce agentia de evaluare financiara Standard & Poor's a coborat la 'negativa' de la 'stabila' perspectiva pentru ratingul 'AAA' atribuit SUA. 

'Exista motive de ingrijorare. SUA nu au un plan credibil, pe termen mediu, pentru reducerea deficitelor bugetare, iar daca discursul tinut de Barack Obama la data de 13 aprilie merge in directia buna, deciziile concrete urmeaza sa fie adoptate', a declarat Olivier Blanchard intr-un interviu acordat cotidianului francez Le Monde. 

Pentru economistul sef al FMI, 'dezbaterea intre cele doua partide (republican si democrat) care s-a incheiat la 8 aprilie printr-un plan de economii de 39 miliarde de dolari este insuficienta, deoarece prapastia ideologica dintre democrati si republicani cu privire la modul cum trebuie abordata problema deficitului este enorma'. 

Sursa: AGERPRES