ANPC: Din 17 noiembrie, vor putea fi puse in vanzare numai tigari cu tendinta redusa de aprindere

Data publicarii: Astazi, 03-05-2011 | Diverse



Pe piata comunitara vor putea fi puse in vanzare numai tigari cu tendinta redusa de aprindere, incepand cu 17 noiembrie 2011, a anuntat luni Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor (ANPC).

"Tigara cu tendinta redusa de aprindere (RIP - Reduced Ignition Propensity) se stinge singura daca nu este fumata activ, inainte sa arda pe intreaga sa lungime", se arata in comunicatul ANPC. 

Asociatia de Standardizare din Romania (ASRO) a adoptat pe 10 martie 2011 ca standarde nationale atat standardul privind evaluarea tendintei de aprindere a tigaretelor - cerinta de securitate, cat si standardul privind metoda de incercare standardizata pentru evaluarea tendintei de aprindere a tigaretelor.

 Tigarile cu tendinta redusa de aprindere respecta cerintele impuse prin aceste doua standarde si se prezuma ca sunt conforme cu cerintele de securitate obligatorii prevazute in Directiva 2001/95/CE privind securitatea generala a produselor (GPSD). Aceasta directiva a fost transpusa in legislatia nationala prin Legea nr. 245/2004 privind securitatea generala a produselor.

"Prin conformarea cu aceste standarde se va micsora numarul incendiilor provocate de tigari", spun oficialii de la ANPC.

ANPC anunta totodata ca autoritatile de supraveghere a pietei din toate statele membre se vor asigura ca toate tigarile de pe piata comunitara vor fi sigure pentru consumatori si vor verifica respectarea standardelor mai sus mentionate incepand cu 17 noiembrie 2011.

Atat producatorii si importatorii de tigari cat si vanzatorii cu amanuntul au obligatia sa se asigure ca nu vor mai introduce pe piata tigari fara tendinta redusa de aprindere dupa 17 noiembrie 2011 si vor lichida stocurile existente inainte de data mentionata.  

NewsIn

Ultimele stiri pe BankNews.ro: