Nenzen (Ford Romania): Vanzarile de masini noi in Romani, de trei ori mai mici decat nivelul normal

Data publicarii: Astazi, 06-05-2011 | Auto



Directorul general Companiei Nationale de Vanzari a Ford Romania, Henrik Nenzen, a declarat, joi, la Iasi, ca vanzarile de autovehicule noi in Romania sunt de trei ori mai mici decat nivelul normal si a estimat o crestere de 10% in 2011 si de 30% in 2012, transmite corespondentul NewsIn.

"Vanzarile de autovehicule noi in Romania s-au aflat la un nivel foarte scazut in ultimii trei ani. Probabil, ar fi trebuit sa fie de trei ori mai mari. Anul trecut, am ajuns la 95.000 de unitati, un nivel mai normal ar fi fost 250.000. Cred ca toti producatorii auto si dealerii au fost afectati de aceasta criza. Obiectivul pentru acest an este o crestere de 10% si, poate, de 30% in 2012, iar in cativa ani sa ajungem la un nivel normal de vanzari", a declarat Henrik Nenzen, in conferinta de presa.

Potrivit acestuia, printre principalii factori care vor impulsiona cresterea vanzarilor de autovehicule se numara noua taxa de poluare si programul guvernamental "Rabla".

Henrik Nenzen a precizat ca, in acest moment Ford, are 3.600 de angajati in Romania, dar, in urmatorul an numarul acestora va creste considerabil.

Oficialul Ford Romania se afla la Iasi cu ocazia inaugurarii unui nou dealership, pana in prezent fiind deschise 37 de astfel de reprezentante in tara. Pana la sfarsitul acestui an, potrivit lui Henrik Nenzen, vor mai fi lansate inca zece reprezentante.

Centrul de la Iasi, ATI Motors Holding, este localizat la aproximativ opt kilometri de municipiul resedinta de judet. 

NewsIn

Ultimele stiri pe BankNews.ro: