Popa: Disparitia efectului majorarii TVA va avea un impact de trei puncte procentuale in inflatie

Data publicarii: Astazi, 06-05-2011 | Finante-Banci



Viceguvernatorul BNR, Cristian Popa, a declarat joi ca disparitia efectului majorarii TVA va avea un impact de trei puncte procentuale in inflatie si ca actuala prognoza este una realista.

"Noi vedem o scadere de aproximativ trei puncte procentuale (dupa disparitia efectului majorarii  TVA - n.r.). Este o aproximare bruta, pentru ca este foarte greu in acest moment sa tragi o linie si sa spui ca tot ce este in interiorul acestui cerc este doar de la efectul de runda intai a TVA, ce este in afara este de la altceva. Efecte de runda a doua nu au fost de la majorarea TVA, dar ramanem preocupati de acest risc, pentru ca acestea inseamna crestere de anticipatii si dupa aceea, pe masura ce economia isi revine, pe masura ce deficitul de cerere se restrange, pot aparea revendicari salariale", a spus Popa.

De asemenea, Popa a declarat ca efectul de prima runda a inceput in iulie la aplicarea TVA, dar nu s-a manifestat la toate pretutrile dintr-o data.

"Sunt anumiti producatori sau comercianti care au preferat sa-si conserve cota de piata intr-o piata in care comertul cu amanuntul era in restrangere si vedem acest lucru si la momente mai apropiate ca se produce, pastrand preturile si modificand ulterior. Altii au avut stocuri", a explicat Popa.

El a declarat ca prognoza din acest moment este realista.

Banca Nationala a Romaniei si-a revizuit in urcare prognoza de inflatie pentru finalul acestui an, la 5,1%, a declarat joi guvernatorul BNR, Mugur Isarescu, in conditiile in care anterior estima un nivel al ratei inflatiei de 3,6%.

Totodata, prognoza actualizata a evolutiilor macroeconomice releva o crestere temporara a ratei anuale a inflatiei in al doilea trimestru si reluarea dezinflatiei in a doua jumatate a anului, odata cu disiparea efectului direct al majorarii TVA. 

NewsIn

Ultimele stiri pe BankNews.ro: