Romania a avut in aprilie cea mai mare inflatie anuala din UE, de 8,4%

Data publicarii: 16-05-2011 | Economie



Romania a inregistrat in aprilie o rata anuala a inflatiei de 8,4%, cea mai mare din Uniunea Europeana (UE), in conditiile in care media la nivelul blocului comunitar a fost de 3,2%, arata datele publicate luni de Eurostat.

Pe urmatoarele locuri intre tarile cu o inflatie ridicata s-au clasat Estonia, cu 5,4%, Lituania si Ungaria, ambele cu 4,4%, potrivit datelor biroului european de statistica.

Cele mai mici rate anuale ale inflatiei s-au inregistrat in Irlanda (1,5%), Cehia (1,6%) si Suedia (1,8%).

Romania s-a clasat pe prima pozitie in UE si dupa cresterea medie a inflatiei din intervalul mai 2010 - aprilie 2011 fata de precedentele 12 luni - indicator care determina stabilitatea preturilor in rapoartele de convergenta ale Comisiei Europene catre Consiliul European. Astfel, inflatia din Romania a fost de 7,2%, urmata de Grecia, cu 5% si Estonia, cu 4,3%, conform datelor Eurostat.

In zona euro, inflatia anuala a crescut de la 2,7% in martie la 2,8% in aprilie, iar in blocul comunitar, rata anuala a inflatiei a ajuns la 3,2%, de la 3,1% in martie.

Institutul National de Statistica a anuntat pe 10 aprilie ca preturile de consum din Romania au crescut in aprilie in medie cu 8,34% fata de nivelul din aprilie 2010. 

NewsIn

Ultimele stiri pe BankNews.ro: