Liderii Coalitiei propun majorarea cu 4% a cotei din impozite pentru bugetele locale

Data publicarii: 19-09-2006
Liderii Coalitiei au discutat, luni, majorarea cotei defalcate din impozitul pe venit care revine bugetlor locale, de la 47% in prezent la 51%, a declarat, vicepresedintele PNL, Teodor Melescanu. Conform Legii finantelor publice locale, din impozitul pe venit incasat la bugetul de stat la nivelul fiecarei unitati administrativ teritoriale se aloca lunar o cota de 47% la bugetele locale ale comunelor, oraselor si municipiilor, o cota de 13% la bugetul local al judetului si o cota de 22% pentru echilibrarea bugetelor locale ale comunelor, muncipiului si judetului.

Pentru municipiul Bucuresti cota repartizata este de 82% din impozitul pe venit si se repartizeaza astfel: 23,5% la bugetele locale ale sectoarelor municipiului Bucuresti, 47,5% la bugetul local al municipiului Bucuresti si 11% intr-un cont distinct deschis pe seama Directiei Generale a Finantelor Publice a Municipiului Bucuresti la Trezoreria Municipiului Bucuresti, pentru echilibrarea bugetelor locale ale sectoarelor si municipiului Bucuresti.

NewsIn