Guvernul a autorizat infiintarea departamentului care va verifica persoanele cu mari averi

Data publicarii: 02-06-2011 | Finante-Banci



Guvernul a autorizat, miercuri, infiintarea in cadrul Agentiei Nationale de Administare Fiscala (ANAF) a departamentului care va verifica persoanele cu mari averi, a anuntat ministrul Finantelor, Gheorghe Ialomitianu.

Executivul a decis, la finele anului trecut, ca persoanele fizice ale caror venituri reale depasesc cu cel putin 50.000 lei sumele declarate vor plati un impozit de 16% aplicat la diferenta dintre cele doua valori.

Presedintele ANAF, Sorin Blejnar, a sustinut atunci ca actiunile de control in cazul marilor averi in scopul impozitarii vor fi declansate pentru 200-300 de persoane, in principal patroni foarte bogati care in ultimii ani au omis deliberat sa inregistreze veniturile pe firma, sustragandu-se de la plata impozitelor.

In luna februarie, Blejnar, a declarat ca un control major al averilor mari va avea loc in a doua jumatate a anului viitor, dar nu a exclus ca si in acest an sa fie efectuate verificari.

Integral in Gandul.info

Ultimele stiri pe BankNews.ro: