Ministrul german al sanatatii avertizeaza in legatura cu orice concluzie pripita privind E.coli

Data publicarii: Astazi, 06-06-2011 | Diverse



Ministrul german al sanatatii, Daniel Bahr, a avertizat in legatura cu orice concluzie pripita privind posibilitatea ca semintele germinate sa fie vectori pentru bacteria mortala E.coli.

"Cu siguranta, avem indicii clare ca o companie din Uelzen (nordul tarii - n.r.) ar fi sursa infectiei, dar trebuie sa asteptam confirmarea testelor de laborator", a declarat el duminica seara, citat de postul public de televiziune ARD.

"Probabil ca acest lucru se va intampla poimaine (marti -n.r.)", a precizat el.

Ministrul a sfatuit din nou populatia sa evite rosiile, castravetii, precum si salatele crude in care sunt adaugate seminte germinate si muguri.

Ministrul agriculturii din Saxonia Inferioara, Gert Lindemann, a anuntat duminica faptul ca seminte germinate si muguri cultivati in acest land federal ar putea fi la originea epidemiei de E.coli, soldat cu 22 de morti, din care 21 in Germania.

Germania urmeaza sa emita in curand un avertisment prin intermediul sistemului europeana de alerta rapida, in legatura cu suspiciunile ca seminte germinate se afla la baza raspandirii bacteriei E.coli, au anuntat duminica surse din Comisia Europeana.

Noile informatii pun intr-o situatie stanjenitoare Germania, care anterior daduse vina pe fermele spaniole si in special pe castravetii bio cultivati acolo ca ar fi sursa infectiei.

Peste 2.150 de persoane din Germania au fost infectate cu E.coli enterohemoragic (EHEC), peste 600 dintre ele dezvoltand sindrom uremic hemolitic (HUS), o afectiune a rinichilor ce poate fi fatala.

Cazurile de imbolnavire s-au concentrat in nordul Germaniei, in special zona Hamburg, iar in cazul persoanelor infectate din alte 12 tari s-a dovedit ca toate, cu exceptia uneia, calatorisera in nordul Germaniei. 

NewsIn

Ultimele stiri pe BankNews.ro: