Croitoru (BNR): Doar 0,7% din companiile intrate in insolventa intre 2007 Si 2011 s-au reorganizat

Data publicarii: 07-06-2011 | Afaceri



Companiile care intra in insolventa nu mai reusesc sa se redreseze, astfel ca numai 0,7% din totalul firmelor intrate in insolventa in perioada 2007 - aprilie 2011 s-au reorganizat, a declarat, marti, consilierul guvernatorului BNR, Lucian Croitoru.

"De regula, companiile care intra in insolventa nu mai reusesc sa se redreseze, indiferent de momentul ciclului economic. Firmele intrate in insolventa afecteaza semnificativ disciplina de plati in economie. In perioada 2008-2010, incidentele majore de plata generate de aceste companii in anul declansarii procedurii de insolventa au reprezentat in medie circa 30% din incidentele majore contabilizate de toate firmele din economie", a precizat Croitoru in cadrul conferintei de lansare a Asociatiei Romane de Factoring.

Astfel,  din cele peste 70.000 de companii intrate in insolventa in intervalul 2007 - aprilie 2011, 0,7% au reusit sa-si continue activitatea prin reorganizare, iar pentru 72% s-a deschis procedura de faliment, iar dintre acestea din urma aproximativ 65% au fost radiate.

Firmele intrate in insolventa  detin o datorie externa de circa 0,5 miliarde euro .

NewsIn