Oficiile postale din intreaga tara vor fi inchise luni, de Rusalii

Data publicarii: 08-06-2011 | Actualitate

Compania nationala Posta Romana a anuntat miercuri ca luni, 13 iunie, de Sarbatoarea Rusaliilor, oficiile postale din intreaga tara vor fi inchise, dat fiind ca, potrivit Legii nr.202/2008, prima si a doua zi de Rusalii sunt declarate zile de sarbatoare legala in care nu se lucreaza.

Totodata, sambata, 11 iunie, Posta Romana va avea un program normal de lucru, de sambata, spun oficialii companiei.

Posta Romana are peste 35.000 angajati. Posta Romana este operatorul national din domeniul serviciilor postale avand drept actionar majoritar statul roman, reprezentat de Ministerul Comunicatiilor si Societatii Informationale (75% din pachetul de actiuni) si Fondul Proprietatea (25% din pachetul de actiuni).

Posta Romana a avut anul trecut pierderi de 116,39 milioane lei, mai mici cu 65 milioane lei fata de pierderile din 2009, de 181,52 milioane lei, iar afacerile companiei au scazut anul trecut cu 4%, la 1,377 miliarde lei.

In ceea ce priveste anul in curs, reprezentantii Postei Romane estimeaza o usoara crestere a cifrei de afaceri fata de 2010, dar si pierderi nete de 810.000 lei. 

NewsIn

Ultimele stiri pe BankNews.ro: