Nomura: Sistemul bancar din Romania si Bulgaria, afectat de criza din Grecia

Data publicarii: 16-06-2011 | Finante-Banci

Bancile grecesti nu se mai pot finanta, ceea ce inseamna ca nici subsidiarele lor nu se mai pot finanta, astfel incat criza din Grecia afecteaza sistemul bancar din Romania si Bulgaria, conform unui raport al bancii nipone Nomura publicat pe un blog Financial Times.

Miercuri, agentia de evaluare financiara Standard & Poor's Ratings Services a revizuit in scadere ratingurile a patru banci din Grecia, National Bank of Greece S.A. (NBG), EFG Eurobank Ergasias S.A., Alpha Bank A.E. si Piraeus Bank S.A, de la 'B' la 'CCC', cu perspectiva negativa. Luni, Standard & Poor's a retrogradat ratingul Greciei cu trei trepte, de la 'B' la 'CCC', apreciind ca restructurarea datoriilor ar putea echivala cu intrarea in incapacitate de plata a tarii. Grecia a devenit astfel tara cu cel mai mic rating de credit din lume. 

Retrogradarea ratingului Greciei nu va afecta cursul de schimb al leului, desi riscul de contagiune este destul de ridicat, a declarat, marti, viceguvernatorul Bancii Nationale a Romaniei (BNR), Cristian Popa. 

In prezent, subsidiarele bancilor elene din Romania, unde lichiditatea este relativ disponibila, dar si in Bulgaria, intr-o mai mica masura, isi finanteaza bancile mama din Grecia, se arata in raportul Nomura. Acesta considera ca din aprilie 2010 costurile de finantare ale bancilor din Grecia au fost mai ridicate pe piata lor interna decat in Romania. Acest volum de imprumuturi a reprezentat una dintre cauzele relativei aprecieri a leului si a lipsei de lichiditati pe piata din Romania. 

Analistii Nomura scot in evidenta ironia situatiei: Subsidiarele bancilor grecesti din Romania si Bulgaria sunt destul de bine capitalizate dar in mare masura acest fapt se datoreaza Initiativei de la Viena, din 2009, prin care bancile-mama ale bancilor din Romania trebuie sa-si sprijine subsidiarele. Acordul de la Viena obliga bancile elene sa-si mentina expunerea la Europe de Est, ceea ce este dificil de realizat in conditiile in care se discuta in prezent despre a doua runda a Initiativei de la Viena, explica analistii Nomura. Acestia scot in evidenta fisurile consecintelor expunerilor bancilor elene si exista cateva scenarii privind institutiile elene de creditare. 

O noua Initiativa de la Viena ar cere bancile elene sa-si mentina expunerea capitalului la Europa emergenta. BERD si UE furnizeaza sprijin si alte stimulente pentru aceasta mentinere dar o astfel de decizie ar fi dificila pentru institutiile elene de creditare si ar reprezenta o povara suplimentara pentru sistemul bancar elen, deja 'foarte tensionat', sustin analistii Nomura. Un alt scenariu 'anti crestere' indica o contractare severa a creditarii acordate de institutiile de creditare din Grecia subsidiarelor lor din Romania si Bulgaria, evolutie care deja se observa, explica analistii Nomura. 

Alt scenariu arata ca bancile elene sunt fortate sa se consolideze, poate urmand sa fie infiintate banci viabile si banci de rebuturi, ceea ce ar duce la vanzari de active in Romania si Bulgaria. Daca nu va fi posibila o vanzare, ar fi probabila o retragere a capitalului. Astfel, consecintele ar fi foarte proaste, apreciaza analistii Nomura, bancile elene vor fi fortate sa-si retraga capitalul de la subsidiarele lor pentru a-si consolida activele iar in cazul Romaniei, ar putea duce la accesarea fondurilor din acordul preventiv cu FMI. 

Un alt scenariu negativ ar fi intrarea in incapacitate de plata a subsidiarelor bancilor elene dar, apreciaza analistii Nomura, BERD si guvernele din Romania si Bulgaria vor interveni pentru a nationaliza sau consolida in Romania pentru a prelua bancile.

Cel mai grav scenariu ar fi intrarea in incapacitate de plata a bancilor din Grecia, care isi vor retrage capitalul de la subsidiarele lor si ar vinde urgent activele din Europa emergenta. Chiar daca institutiile de creditare elene sunt nationalizate sau primesc un pachet de asistenta financiara, va vrea intr-adevar guvernul elen sa sprijine subsidiarele din Romania si Bulgaria, se intreaba analistii Nomura. 

Principalele banci din Grecia sunt prezente si pe piata din Romania: National Bank of Greece (NBG), care este actionar majoritar la Banca Romaneasca, EFG Eurobank, care controleaza Bancpost, Alpha Bank, Piraeus Bank si ATE Bank (fosta Mindbank). 

Sursa: AGERPRES