Romania a avut in primele cinci luni al cincilea declin al inmatricularilor de masini noi din UE

Data publicarii: 17-06-2011 | Auto

Inmatricularile de masini noi din Romania au scazut in primele cinci luni din acest an cu 12,1%, la 23.152 unitati, comparativ cu aceeasi perioada din 2010, in care s-au inregistrat 26.351 inmatriculari, potrivit datelor Asociatiei Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA).

Astfel, Romania se claseaza pe pozitia a cincea dupa declinul inmatricularilor in ianuarie-mai 2011, dupa Grecia (-45,6%), Spania (-25,7%), Portugalia (-16,2%) si Italia (-15,1%).

La polul opus se situeaza Letonia, cu o crestere de 122,4% a inmatricularilor, Lituania (102%) si Estonia (100,7%).

La nivelul Uniunii Europene, inmatricularile de masini noi au scazut cu 0,8% in primele cinci luni din 2011, la 5.855.631 unitati, fata de 5.933.738 unitati in aceeasi perioada din 2010.

In mai, pe piata romaneasca au fost inmatriculate 8.474 automobile, in scadere cu 2,1% fata de aceeasi luna din 2010, in timp ce, la nivelul UE, s-a inregistrat o crestere de 7,1%, la 1.208.583 unitati.

Numarul de inmatriculari Dacia in tarile UE a scazut cu 10,1% in mai, la 20.994 unitati, iar cota de piata a coborat de la 2,1% la 1,7%.

In primele cinci luni, inmatricularile Dacia in tarile UE au scazut cu 3,1%, la 105.073 unitati,  in timp ce cota de piata a ramas la 1,8%. 

NewsIn

Tag-uri:
Ultimele stiri pe BankNews.ro: