Hidroelectrica va semna in iulie un acord cu BERD pentru un credit de 110 milioane euro

Data publicarii: 23-06-2011 | Finante-Banci

Compania de stat Hidroelectrica, cel mai mare producator de electricitate din Romania, va semna in iulie un acord cu Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare (BERD) pentru un credit de 110 milioane euro, imprumut ce va fi folosit pentru retehnologizarea centralei de la Bicaz (judet Neamt).

"Am avut mai multe negocieri cu cei de la BERD. Important este ca sunt incheiate toate detaliile si ca am ajuns la o intelegere cu cei de la BERD. Acordul privind acest credit va fi semnat in a doua decada a lunii iulie, in prezenta ministrului Economiei, Ion Ariton", a declarat miercuri pentru NewsIn directorul general al Hidroelectrica, Constantin Trihenea.

Potrivit acestuia, retehnologizarea centralei de la Bicaz va costa in total 138 milioane euro.

De altfel, amenajarea hidroenergetica Bicaz este prima de acest gen din tara, iar anul trecut a implinit 50 de ani de la inaugurare. Cu aceasta amenajare aveau sa fie puse bazele sistemului hidroenergetic din tara noastra. Din amenajarea hidroenergetica Bicaz fac parte hidrocentrala Bicaz (sau Stejaru) si barajul Izvorul Muntelui. Hidrocentrala Bicaz are sase grupuri cu o putere instalata de 210 MW.

Hidroelectrica estimeaza pentru acest an scaderea productiei de electricitate cu 20%, la 15,5 TWh, fata de productia record realizata anul trecut, de 19,5 TWh. De asemenea, compania si-a planificat pentru acest an un profit brut de 85 milioane lei, de aproape cinci ori mai mic fata de cel realizat anul trecut, de 390 milioane lei.

Potrivit bugetului de venituri si cheltuilei pe 2011, aprobat de Guvern, Hidroelectrica preconizeaza pentru acest an venituri totale de 3,06 miliarde lei si cheltuieli totale de 2,98 miliarde lei. Totodata, producatorul de electricitate si-a stabilit pentru 2011 cheltuieli cu investitiile de 1,51 miliarde lei, cel mai inalt nivel privind investitiile pentru o companie de stat.

Hidroelectrica este cel mai mare producator de energie electrica si servicii tehnologice de sistem din Romania. Hidroelectrica a acoperit anul trecut 36% din productia de energie electrica a tarii si foloseste sursele regenerabile.

Compania este detinuta de statul roman, prin Ministerul Economiei, Comertului si Mediului de Afaceri si are circa 5.300 de angajati. Hidroelectrica administreaza 326 centrale hidroelectrice si statii de pompare, ce insumeaza o putere instalata de peste 6.300 MW. 

NewsIn

Ultimele stiri pe BankNews.ro: