Creditul neguvernamental a crescut in mai cu 1,5% fata de luna precedenta, la 207,67 mld. lei

Data publicarii: 28-06-2011 | Finante-Banci



Valoarea creditelor acordate de banci populatiei si firmelor a crescut in mai cu 1,5% fata de nivelul din aprilie, la 207,67 miliarde lei, iar in ritm anual a avansat cu 2,2%, potrivit datelor prezentate marti de Banca Nationala a Romaniei (BNR).

Pe segmente, creditarea in lei a crescut cu 0,3%, pana la 78,39 miliarde lei, in timp ce imprumuturile in valuta s-au majorat cu 2,2%, la echivalentul a 129,28 miliarde lei.

In ceea ce priveste creditarea populatiei, valoarea imprumuturilor in lei a crescut cu 0,8% fata de aprilie, la 35,40 miliarde lei, in timp ce creditele in valuta au sporit cu 2,5%, la valoarea echivalata in lei de 64,39 miliarde. Creditarea companiilor a stagnat pe componenta in lei, la 42,99 miliarde lei si a avut un avans de 1,9% pe cea in valuta, la 64,89 miliarde lei.

Analizand evolutia din ultimele 12 luni, creditele in lei acordate populatiei s-au redus in mai cu 6,5% fata de luna similara din 2010, in vreme ce imprumuturile in valuta au avansat cu 2,8%. Creditele in lei acordate companiilor au crescut in mai, in ritm anual, cu 6,9%, iar cele in valuta au sporit cu 4%. Per ansamblu, creditarea in lei a crescut cu 0,4% in ritm anual la finalul lunii mai, in vreme ce creditarea in valuta a sporit cu 3,4%.

Creditul guvernamental  a crescut in mai cu 5,2%, pana la 64,86 miliarde lei. La 31 mai 2011, creditul guvernamental a inregistrat o crestere de 22% (12,5% in termeni reali) fata de 31 mai 2010.

Masa monetara in sens larg (M3) a fost la sfarsitul lunii mai de 198,25 miliarde lei. Fata de luna aprilie, aceasta a crescut cu 0,9% (0,7% in termeni reali), iar in raport cu mai 2010, masa monetara s-a majorat cu 2,8% (-5,2% in termeni reali). 

NewsIn

Ultimele stiri pe BankNews.ro: