Nuclearelectrica va cheltui 50 milioane euro pentru a realiza teste de stres la reactoarele 1 si 2

Data publicarii: 28-06-2011 | Mediu



Compania de stat Nuclearelectrica, al doilea producator de electricitate din Romania, va cheltui 50 milioane euro pentru a realiza teste de stres la cele doua reactoare nucleate pe care le administreaza la Cernavoda, masuri solicitate de Comisia Europeana in contextul accidentului de la Fukushima.

"Pentru fiecare reactor se va face o analiza pentru imbunatatirea securitatii nucleare. De asemenea, se va mari cantitatea de apa de racire din interiorul reactorului. Masurile necesare pentru trecerea testelor de stres vor incepe in acest an si vor fi finalizate anul viitor. Vom cheltui in acest sens 50 milioane euro, Nuclearelectrica are acesti bani", a declarat marti directorul general al Nuclearelectrica, Pompiliu Budulan, in cadrul unui forum pe teme energetice.

Potrivit acestuia, testele de stres vor fi efectuate de Nuclearelectrica impreuna cu AECL (autoritatea de proiectare a sistemului CANDU).

Totodata, Pompiliu Budulan a afirmat ca Agentia Internationala de Energie Atomica (AIEA) de la Viena si Comisia Europeana au solicitat aceste teste de stres tarilor care au in exploatare reactoare nucleare, dupa ce s-a facut o evaluare a ce s-a intamplat la Fukushima.

De altfel, ministrul roman al Economiei, Comertului si Mediului de Afaceri, Ion Ariton, a participat, in perioada 20-24 iunie, la o conferinta organizata la Viena de AIEA, alaturi de 40 de ministri ai energiei, in contextul accidentului nuclear din Japonia.

Unitatea 1 de la Cernavoda a intrat in exploatare comerciala in decembrie 1996, iar Unitatea 2 in septembrie 2007.

Nuclearelectrica, detinuta de stat, este al doilea mare producator de energie electrica din tara. Nuclearelectrica a avut anul trecut o productie de 11.623.492 MWh (11,62 TWh), in scadere usoara, de circa 1%, fata de productia realizata in 2009, de 11.751.764 MWh. Compania a acoperit astfel in 2010 aproape 20% din totalul de energie electrica produsa in Romania.

Producatorul de electricitate Nuclearelectrica are in prezent circa 2.200 de angajati. Dintre acestia, circa 1.700 sunt cei de la cele doua unitati nucleare de la Cernavoda.

Nuclearelectrica detine cele doua unitati ale Centralei de la Cernavoda, precum si Fabrica de Combustibil Nuclear de la Pitesti. Reactoarele 1 si 2 de la Cernavoda au fiecare instalata o putere de circa 720 MW. Alte doua reactoare urmeaza sa fie construite si puse in functiune dupa 2017, cu o putere instalata asemanatoare primelor. 

NewsIn

Ultimele stiri pe BankNews.ro: