Numarul autorizatiilor de construire a scazut in primele cinci luni cu 3,3%, la 14.777

Data publicarii: 28-06-2011 | Imobiliare



Numarul autorizatiilor de construire eliberate pentru cladiri rezidentiale a scazut in primele cinci luni din 2011 cu 3,3%, la 14.777, fata de perioada corespunzatoare a anului precedent, potrivit datelor furnizate marti de Institutul National de Statistica (INS).

Scaderi importante s-au inregistrat in regiunile de dezvoltare Centru (-277 autorizatii) si Sud-Muntenia (-260 autorizatii). Cresteri au fost in regiunile de dezvoltare Nord-Vest (+166 autorizatii), Bucuresti-Ilfov (+129 autorizatii) si Sud-Est (+33 autorizatii).

Potrivit datelor INS, in luna mai s-au eliberat 4.236 autorizatii pentru construirea de cladiri rezidentiale, in crestere cu 34,7% fata de luna aprilie 2011 si cu 6,7% fata de luna mai 2010, din care 66,5% sunt pentru zona rurala.

Fata de aceeasi luna a anului precedent se remarca o crestere a numarului de autorizatii de construire eliberate pentru cladiri rezidentiale (+265 autorizatii), crestere reflectata in regiunile de dezvoltare Nord-Vest (+128 autorizatii), Bucuresti-Ilfov (+78 autorizatii), Sud-Est (+68 autorizatii) si Centru (+43 autorizatii). Scaderi au fost in regiunile de dezvoltare Sud-Muntenia, Nord-Est, Sud-Vest Oltenia si Vest.

Distributia in profil regional evidentiaza o crestere a numarului de autorizatii de construire eliberate pentru cladiri rezidentiale in luna mai in toate regiunile de dezvoltare fata de luna precedenta. Cele mai importante cresteri s-au inregistrat in regiunile de dezvoltare Sud-Muntenia (+237 autorizatii), Nord-Est (+219 autorizatii), Sud-Est (+175 autorizatii) si Bucuresti-Ilfov (+167 autorizatii). 

NewsIn

Ultimele stiri pe BankNews.ro: