Producatorii romani de castraveti si rosii au solicitat CE despagubiri de 1,46 mil euro,spune Tabara

Data publicarii: 29-06-2011 | Diverse

Producatorii romani de castraveti si rosii au solicitat Comisiei Europene (CE) despagubiri in valoare de 1,46 milioane euro pentru pierderile suferite in urma crizei legumelor, in conditiile epidemiei de E.coli din mai multe tari europene, a declarat marti ministrul Agriculturii, Valeriu Tabara.

"Valoarea totala a despagubirilor solicitate este de 1,19 milioane euro pentru castraveti si de 275.111 euro pentru tomate. Totalul pe care il avem la aceasta data este de 1,46 milioane de euro, valorile productiei notificate", a mentionat Tabara.

Acesta a mai spus ca, in ceea ce priveste Hortifruct, prima notificare s-a facut miercurea trecuta, pentru 4.964,12 tone de castraveti si 828,65 tone de rosii.

Tabara a mentionat ca a doua notificare in ceea ce priveste producatorii romani de castraveti se face in cursul zilei de miercuri, pentru Bruxelles, reprezentand 2.000 de tone de castraveti si 2.000 de tone de rosii. "Acestea sunt cantitati in evidenta pentru ceea ce inseamna despagubiri", a mai spus ministrul. 

NewsIn

Ultimele stiri pe BankNews.ro: