Basescu discuta cu reprezentanti ai BNS pe tema agriculturii si a sectorului energetic

Data publicarii: 29-06-2011 | Economie



Presedintele Traian Basescu are miercuri o intalnire cu o delegatie a Blocului National Sindical pe teme ce tin de agricultura si domeniul energiei, sindicalistii anuntand ca au o serie de propuneri pe care vor sa le avanseze sefului statului.

Liderul BNS, Dumitru Costin, a precizat in debutul intalnirii ca doreste sa discute cu Traian Basescu in calitatea acestuia de presedinte al Romaniei si de presedinte al CSAT, pentru a-i prezenta viziunea Blocului asupra acestor doua domenii. "Orice amanare, care din pacate a devenit sport national, in luarea unor decizii costa. Costa economia nationala, costa populatia, costa mediul de afaceri", a spus Costin.

Astfel, in domeniul sectorului energetic, reprezentantii BNS ii vor prezenta sefului statului trei documente, unul care vizeaza o evaluare facuta asupra proiectului de strategie energetica a Romaniei 2011-2035, unde sindicalistii au "subliniat elementele care lipsesc sau care trebuiesc clarificate", un altul privind "asamblarea politicilor energetice cu cele de mediu" si un al treilea care vizeaza concluziile unui grup de lucru demarat de BNS impreuna cu ministrul Internelor, Vasile Blaga, in timpul mandatului acestuia, pe tema modernizarii sistemului de termoficare din Romania. Tot in domenoul pietei energiei, reprezentantii BNS doresc sa atraga atentia asupra vulnerabilitatilor care trebuiesc eliminate in zona de reglementari.

Pe tema agriculturii, Dumitru Costin a afirmat ca BNS doreste sa prezinte "un lant logic" care ar reprezenta "schema dupa care trebuie urmarit orice proces" in zona de "economie rurala".

La discutii participa si ministrul Agriculturii, Valeriu Tabara, si secretarul de stat din Ministerul Economiei Karoly Borbely. 

NewsIn

Ultimele stiri pe BankNews.ro: