Efectele scumpirii francului elvetian se vor vedea abia peste doua luni

Data publicarii: 30-06-2011 | Finante-Banci

Efectele aprecierii francului elvetian fata de leu se vor vedea peste doua luni in cazul celor cu credite in aceasta moneda, pentru ca acestia abia acum incep sa plateasca o rata la noul curs de 3,6 lei pentru un franc elvetian, a declarat miercuri Gabriel Cretu, director vanzari in cadrul OTP Bank.

"Nu cred ca se va manifesta acum efectul aprecierii, pentru ca francul a scazut cu 15% in ultima perioada, iar acum este prima luna in care se plateste rata cu un franc la 3,6 lei, fata de 3,1 lei. Nu cred ca va creste acum numarul celor care nu mai platesc. O sa vedem dupa o luna sau doua, pentru ca poate o luna clientul mai face un efort, dar a doua luna spune ca mai bine renunt. Suntem pregatiti sa luam partea noastra de vina", a spus Gabriel Cretu.

Acesta a precizat ca, in acest moment, OTP Bank Romania ofera doua alternative celor care au credite luate in franci elvetieni.

"Pentru cei care nu mai vor sa continue in franci trecem la euro cu o dobanda ca si a francului, deci mica. Si prin aceasta ne luam partea nostra de pierdere, pentru ca marja la euro este mai mare. Sau pentru clientii care au incredere si cred in revenirea francului avem programul de stop capital, adica nu mai platesc rata, ci doar dobanda, coroborata cu scaderea dobanzii pentru cazurile in care dobanda este mai mare decat o marja minima aceptabila, ceea ce duce la scaderi in rata de pana la 25%. Ceea ce transforma francul in 2,9 -3 lei fata de cat este acum", a mentionat Cretu.

Potrivit acestuia, in momentul de fata refinantarea are efecte pozitive, pentru ca obliga bancile sa aiba costuri competitive, insa in unele cazuri clientii "alearga dupa cai verzi pe pereti" incercand sa castige un sfert de punct, dar cu anumite costuri ulterioare.  

NewsIn

Ultimele stiri pe BankNews.ro: