BVB anunta prelungirea sedintei de tranzactionare pana la 16:45, incepand cu data de 11 iulie

Data publicarii: 04-07-2011 | Bursa



Bursa de Valori Bucuresti (BVB) informeaza, printr-un comunicat, ca, in baza Avizului CNVM nr. 24/30.06.2011, programul Sedintei de tranzactionare va fi modificat incepand cu data de 11 iulie 2011.

Programul sedintei de tranzactionare va fi modificat dupa cum urmeaza: pentru actiuni tranzactionate pe segmentele de piata BVB si RASDAQ, titluri de stat, unitati de fond, produse structurate si contracte futures, sesiunea de tranzactionare continua se prelungeste de la ora 16:25 pana la ora 16:40; pentru piata principala (de tip regular), pre-inchiderea se va desfasura in intervalul orar 16:40 - 16:45, iar inchiderea pietei va avea loc la ora 16:45. Pentru piete auxiliare inchiderea pietei va avea loc la ora 16:40.

Pentru actiuni tranzactionate pe segmentul ATS sesiunea de tranzactionare continua se prelungeste de la ora 16:30 pana la ora 16:45, iar inchiderea pietei va avea loc la ora 16:45. Pentru celelalte piete, programul de tranzactionare ramane nemodificat. 

NewsIn

Ultimele stiri pe BankNews.ro: