Consultantii pentru listarea pe bursa a actiunilor Romtelecom vor fi angajati pana la 1 septembrie

Data publicarii: 06-07-2011 | Bursa

Ministrul Comunicatiilor, Valerian Vreme, a anuntat ca, in vederea listarii pe bursa, in 12 luni, a titlurilor detinute de statul roman la Romtelecom, precum si pentru fuzionarea Cosmote cu Romtelecom vor fi angajati consultanti independenti si o banca de investitii de reputatie internationala.

"Pentru evaluarea beneficiilor procesului de fuziune si listare la bursa vor fi angajati consultanti independenti, o banca de investitii de reputatie internationala, agreata de ambii actionari (OTE si statul roman, n.r.), care va fi angajata pana la 1.09.2011, precum si o societate de avocati care va oferi consultanta si asistenta juridica in scopul protejarii intereselor legale ale actionarilor Romtelecom si Cosmote, care va fi angajata pana la 1.08.2011", se arata intr-un comunicat al Ministerului Comunicatiilor si Societatii Informationale (MCSI).

Consultantii urmeaza sa realizeze un raport si un plan de proiect pana la data de 1 decembrie 2011, potrivit MCSI.

In ceea ce priveste procesul de reorganizare si modernizare a celor trei institutii din subordinea MCSI, ministrul Valerian Vreme a declarat ca exista un proiect de HG prin care Centrul National de Management pentru Societatea Informationala, Centrul National Romania Digitala si Centrul National de Supercomputing se vor comasa si se va infiinta Centrul "Romania Digitala".

Centrul "Romania Digitala" se va ocupa de gestionarea Sistemului Electronic de Achizitii Publice (SEAP), Sistemului National Electronic de Plata a Taxelor si Impozitelor - Ghiseul.ro, Sistemului Electronic National (SEN), Serviciului de Atribuire Electronica a Autorizatiilor de Transport (SAET), Punctului de Contact Unic (PCU), informeaza MCSI.

"Prin unirea celor trei centre se vor desfiinta sase posturi de conducere, va exista un singur presedinte si se vor reduce cheltuielile administrative, precum si cheltuilele cu personalul, activitatea devenind mult mai flexibila si eficienta", se mai arata in comunicatul ministerului.

Referitor la Radiocom, ministrul Comunicatiilor a spus ca Societatea Nationala de Radiocomunicatii a inregistrat in primele cinci luni ale anului 2011, o crestere a volumului de vanzari fata de aceeasi perioada din anul 2010.

"In vederea eficientizarii companiei s-a urmarit reducerea cheltuielilor legate de personal, cheltuielilor legate de deplasari, precum si  reducerea sporurilor de responsabilitate si complexitate, urmand a fi desfiintate un numar de 450 de posturi", potrivit MCSI.

Unul dintre principalele obiective ale Radiocom este cresterea calitatii serviciilor de broadcasting pentru a permite difuzarea si transportul radio si TV in format digital T-DAB (Terrestrial Digital Audio Broadcasting) si DVB-T (Terrestrial Digital Video Broadcasting).

In prezent, Radiocom a lansat doua proiecte pilot pentru transmisii digitale: unul pentru televiziune, DVB-T (Digital Video Broadcasting-Terrestrial), si unul pentru radiodifuziune,T-DAB (Terrestrial-Digital Audio Broadcasting).

Ambele proiecte fac parte din strategia de modernizare a retelelor publice de radiodifuziune Si televiziune.

Totodata, ministrul Valerian Vreme a precizat ca marti au inceput procedurile de restructurare la Compania Nationala Posta Romana, anuntate la jumatatea lunii trecute.

NewsIn

Ultimele stiri pe BankNews.ro: