La ce salarii viseaza studentii, in functie de universitatea pe care o urmeaza

Data publicarii: 11-07-2011 | HR/Cariere



Cei mai visatori dintre studentii romani sunt cei de la Universitatea George Bacovia din Bacau, care se asteapta la un salariu lunar de 1.055 euro dupa absolvire, potrivit unei analize REALITATEA.NET pe baza rapoartelor "Graduate Barometer 2010" ale institutului german Trendence.

Studentii de la Babes-Bolyai din Cluj-Napoca spera ca vor primi in medie 984 de euro brut pe luna la primul job, in timp ce tinerii care urmeaza cursurile Universitatii de Vest din Timisoara mizeaza pe un salariu lunar de 877 euro.

Asteptari salariale mai modeste au studentii de la Universitatea Andrei Saguna din Constanta, care s-ar multumi cu un salariu brut de 823 euro in primul an de munca.

Intrebati cat de greu le va fi sa se angajeze dupa absolvire, cei mai optimisti au fost studentii Universitatii Romano-Americane din Bucuresti. Acestia spera sa obtina un job dupa 3,6 luni de cautare si 41 de CV-uri trimise.

Studentii de la Babes-Bolyai cred ca se pot angaja dupa 3,9 luni de la absolvire si 23 de CV-uri, iar cei de la Universitatea de Vest dupa 4,7 luni si 32 de aplicatii. Cei mai pesimisti sunt studentii din Constanta, care nu se vad angajati mai repede de 5,2 luni (respectiv 33 CV-uri).

Cel mai putin ingrijorati cu privire la integrarea lor pe piata fortei de munca sunt studentii Universitatii de Vest - 34,6% dintre acestia nu isi fac griji despre viitorul lor profesional. La capatul opus se afla tinerii cursanti ai universitatilor Babes-Bolyai (doar 32,1% nu sunt ingrijorati) si George Bacovia (32,9%).

Topul angajatorilor preferati de studentii de profil tehnic de la Babes-Bolyai este alcatuit din Google (17%), Nokia (13%) si Microsoft (11%).

Companiile Microsoft (15%), Google (13%) si IBM (9%) se afla pe primele trei pozitii in preferintele generale ale studentilor la inginerie din Romania, in timp ce economistii vor sa lucreze la BCR (19%), BRD si ING Group.

Sursa: Realitatea.net

Ultimele stiri pe BankNews.ro: