Voineagu (INS): Cei care nu vor sa participe la recensamant pot fi amendati cu pana la 1.000 lei

Data publicarii: 11-07-2011 | Actualitate



Presedintele Institutului National de Statistica (INS), Vergil Voineagu, a declarat ca populatia are obligatia sa declare datele de recensamant, altfel riscand o amenda de pana la 1.000 lei, iar pentru nerespectarea confidentialitatii datelor amenda este de pana la 1.500 de lei.

Voineagu a spus ca declararea datelor de recensamant este obligatorie, fiind prevazuta si in cadrul legal.

"La Recensamantul de proba am ajuns la concluzia sa oferim acelor persoane care nu au fost gasite acasa posibilitatea sa mearga sa declare si sa completeze chestionarul, fara a fi amendate imediat, in urmatoarele doua trei zile, la comisia centrala", a mai spus Voineagu.

Presedintele INS a dat asigurari celor reticenti ca datele sunt confidentiale si sunt utilizate doar pentru scopuri statistice.

"Sunt date statistice, nu sunt date utilizate in alte scopuri. Se pastreaza in mod declarativ si prevazut prin lege confidentialitatea datelor individuale care sunt transmise de intervievati. Dorim pe cat mai multe canale sa explicam fiecarei persoane ca nu au nicio repercusiune datele sau informatiile care sunt transmise. Utilizarea datelor se face intr-un regim special de confidentialitate garantat. Datele nu au scop, precum judiciar, fiscal sau de alta natura", a explicat Voineagu.

El a declarat ca nu se pot promova politici sociale adecvate daca nu se cunoaste starea sociala a populatiei, numarul, structura, conditiile de locuit.

De asemenea, el a precizat ca, dupa recensamant, se va cunoaste mai bine situatia emigrantilor din Romania.

"Consideram ca, in urma recensamantului din octombrie, estimarea numarului de emigranti romani va fi mult imbunatatita, intrucat vom culege date despre emigranti de la rude, iar daca acestea nu sunt, de la autoritatile locale. Vom corobora datele culese cu cele furnizate de la alte institutii din Romania, iar pe urma, in oglinda cu alte tari, putem stabili numarul de emigranti romani", a mai spus Voineagu.

Recensamantul populatiei si al locuintelor va avea loc in perioada 20-31 octombrie 2011, a anuntat luni presedintele Institutului National de Statistica.

Potrivit acestuia, instrumentarul de recensamant a fost definitivat si se afla sub tipar, iar acum este in desfasurare o plina campanie de sectorizare. Totodata, presedintele Statisticii a declarat ca o mare problema o constituie explicarea intr-o mai mare masura a necesitatii recensamantului pentru intreaga populatie, indiferent de etnie.

Vergil Voineagu a precizat ca este important ca populatia de etnie roma sa participe la recensamant si sa-si asume apartenenta, pentru ca de estimarea cat mai corecta depinde direct cuantumul fondurilor europene ce ar putea fi alocate pentru integrarea sa sociala.

Organizatorii recensamantului populatiei si locuintelor Romaniei sunt Ministerul Administratiei si Internelor (MAI) si INS. Acest recensamant va costa 182 milioane lei (din care 53 milioane lei vor fi suportate de INS, iar restul de MAI), bugetul fiind deja aprobat in sedinta de Guvern din 8 decembrie.

INS urmeaza sa angajeze 130.000 de oameni pentru realizarea acestui recensamant. 

NewsIn

Ultimele stiri pe BankNews.ro: