Boc: Nu am primit nicio informare oficiala de la DNA la adresa ministrului Borbely

Data publicarii: 13-07-2011 | Politica



Premierul Emil Boc a afirmat marti, la Realitatea Tv, ca, in calitatea sa de sef al Guvernului, nu a primit nicio informare sau solicitare oficiala din partea DNA la adresa ministrului Mediului, Laszlo Borbely.

"Despre domnul Borbely pot sa va spun urmatorul lucru: eu ca prim-ministru si sef al Guvernului nu am primit niciun fel de informare sau solicitare oficiala din partea DNA sau existenta vreunei informari cu privire la vreo acuzatie oficiala la adresa ministrului Borbely. In consecinta, in acest moment el este membru cu drepturi depline al Guvernului", a spus Boc.

Procurorii din cadrul Serviciului Teritorial Oradea al DNA au inceput urmarirea penala impotriva omului de afaceri Ioan Ciocan, pentru cumparare de influenta, precum si impotriva lui Szabolcs Szepessy, consilier personal al ministrului Mediului, Laszlo Borbely, pentru complicitate.

Potrivit unui raspuns remis de DNA la solicitarea NewsIn, pe 5 iulie, procurorii anticoruptie au inceput urmarirea penala fata de Ioan Ciocan, asociat unic si administrator al SC Lescaci Com SRL Negresti Oas, pentru cumparare de influenta, dar si fata de  Szabolcs Szepessy, consilier personal al ministrului Mediului si Padurilor, pentru complicitate la cumparare de influenta.

Din rezolutia de incepere a urmaririi penale reiese, potrivit raspunsului citat, ca in cursul anului 2011, Ioan Ciocan, in calitate de reprezentant legal al firmei SC Lescaci Com SRL Negresti Oas, prin intermediul lui Szabolcs Szepessy, consilier personal al ministrului Mediului si Padurilor, a cumparat influenta lui Laszlo Borbely, ministru al Mediului si Padurilor, "prin efectuarea in folosul acestuia de lucrari de amenajare a unui apartament, lucrari in valoare de aproximativ 20.000 euro, pe cheltuiala societatii sale".

Lucrarile au fost realizate in scopul obtinerii, prin intermediul influentei de care se bucura ministrul Mediului si Padurilor, de contracte cu Administratia Nationala "Apele Romane" (institutie aflata in coordonarea acestui minister), cat si pentru a obtine cu prioritate plata unor lucrari contractate anterior cu aceeasi institutie publica si aflate deja in executie, sustin procurorii anticoruptie.

Celor doi li s-au adus la cunostinta acuzatiile, in conformitate cu prevederile Codului de procedura penala, precizeaza DNA.

Invinuitilor li s-au adus la cunostinta acuzatiile, in conformitate cu prevederile art. 6 alin. 3 din Codul de procedura penala. 

NewsIn

Ultimele stiri pe BankNews.ro: