Aurul atinge 1.600 de dolari/uncie, pe seama temerilor legate de zona Euro, dar si a slabirii dolarului american

Data publicarii: 19-07-2011 | Finante-Banci

Aurul a revenit recent in atentia pietelor dupa o perioada de penumbra instalata in urma corectiilor abrupte din luna mai : de la inceputul lunii iulie, metalul pretios a castigat 6,1%, atingand noi maxime istorice siajungand luni la cotatia de 1.600 de dolari/uncie. 

Argintul a reintrat la randul sau pe radarul speculatorilor,cel putin al celor care au reusit sa se « cicatrizeze » dupa prabusirea de 35% din primavara, petrecuta in numai doua saptamani. Desi este inca departe de maximele istorice, ritmul de crestere al argintului in ultima saptamana a fost triplu fata de cel al aurului, indicind un interes speculativ ridicat. «Contextul global este din nou favorabil metalelor pretioase. Grecia- si mai recent Italia- sunt vazute ca <<pietre de moara>>, tragand Euro in jos. In acelasi timp, incertitudinea privind plafonul datoriei publice a SUA tine investitorii <<ca pe ace>>», a aratat Victor Safta, directorul sucursalei din Romania a X-Trade Brokers.

Intr-un studiu realizat de Wall Street Journal, 48 din cei 49 de analisti chestionati au afirmat ca se asteapta ca Grecia sa fie fortata sa isi restructureze datoria. Increderea in abilitatea institutiilor europene de a gestiona criza intr-o maniera hotarata si eficienta scade odata cu trecerea timpului. « Sub presiunea evenimentelor, o decizie dura privind Grecia poate fi luata, intr-o incercare de a limita efectul de contagiune care ar putea afecta intr-o maniera mult mai severa zona Euro, prin intermediul unor economii centrale in Europa, precum Italia sau Spania. Testele de stres nu au reusit sa aduca incredere in piete, in primul rand din cauza scenariului luat in calcul, considerat prea optimist», a precizat Victor Safta.

Avansul aurului se sprijina insa nu doar pe temerile privind viabilitatea zonei Euro in forma sa actuala, ci si pe magnitudinea dificultatilor cu care se confrunta SUA. Reducerea deficitului public este o adevarata provocare pentru finantele americane - in lipsa acestora, o ridicare a plafonului de datorie ar fi doar o solutie temporara. Un plan de austeritate pe termen mediu si lung este vital pentru mentinerea increderii in SUA si implicit in stabilitatea sistemului financiar actual. Cu toate acestea, politica monetara se afla in fata unei dileme - presiunile inflationiste completate de semnale de incetinire a economiei pun Federal Reserve intr-o pozitie dificila, insa- aparent- institutia inclina sa recurga la tiparirea de bani. « Aurul a beneficiat masiv de pe urma programelor Fed de injectii de lichiditati, iar sugestia Presedintelui institutiei, Ben Bernanke, conform careia ar putea urma partea a treia a acestui serial- chiar daca a fost nuantata ulterior- a repornit unul din motoarele importante care au alimentat aurul - frica de inflatie. In mediul actual, daca incertitudinea din SUA si Europa nu este risipita, impreuna cu teama de inflatie aceasta ar putea conduce la noi aprecieri ale metalelor pretioase», a aratat Victor Safta.

Ultimele stiri pe BankNews.ro: