Libra Bank a raportat un profit net la sase luni de 9,15 milioane lei

Data publicarii: 19-07-2011 | Finante-Banci



Libra Bank a obtinut un profit net de 9,15 milioane lei in primul semestru din 2011, potrivit standardelor de raportare financiara internationale (IFRS), fata de 251.196 lei in intervalul similar din 2010, se arata intr-un comunicat al bancii.

De asemenea, Libra Bank anunta ca a inregistrat, la sfarsitul anului 2010, un rezultat pozitiv in suma de 10,08 milioane lei, fata de o pierdere de circa 16 milioane lei la finele lui 2009. Activele bancii la finele anului 2010 insumau 586 milioane lei, in scadere cu 5,8% fata de nivelul inregistrat la 31 decembrie 2009.

"Nu am creditat excesiv in valuta si nici in zone considerate riscante. Am evaluat garantiile in conformitate cu conditiile de piata, adica prudent", a declarat Emil Bituleanu, presedinte Libra Bank.

In ceea de priveste prima parte a acestui an, reprezentantii bancii sustin ca unul din elementele incurajatoare in aceasta perioada este reprezentat de incetinirea semnificativa a ritmului formarii creditelor neperformante, veniturile din recuperari de provizoane acoperind practic, la nivelul anului 2011, cheltuielile aferente acestor credite neperformante.

In acelasi timp, solvabilitatea confortabila, conform datelor inregistrate in decembrie 2010, se afla in crestere cu 0,9 puncte procentuale fata de media sistemului bancar pentru aceeasi perioada - 15,6%, fata de media de 14,7%.

"De la inceputul acestui an, am adaugat retelei teritoriale o noua sucursala in Bucuresti si alta la Cluj, urmand ca pana la sfarsitul lui 2011 sa deschidem alte noi sucursale in Timisoara si Bucuresti. Luna aceasta vom deschide de asemenea o sucursala in China Town, noul centru comercial din Voluntari, inaugurat de catre comunitatea chineza locala", a mai aratat Emil Bituleanu.

Libra Bank a fost infiintata in 1996, devenind operationala in 1997, iar din mai 2003 a devenit membra a grupului american de investitii New Century Holdings (NCH). 

NewsIn

Ultimele stiri pe BankNews.ro: