Pretul aurului a atins un nou record, 1610 dolari uncia

Data publicarii: 19-07-2011 | Finante-Banci



Pretul aurului a atins un nou record, 1610 dolari uncia, dupa 11 zile de crestere, pe fondul amplificarii ingrijorarilor privind criza datoriilor din SUA si Europa, relateaza BBC.

Aurul este considerat o investitie sigura, iar pretul sau creste, de regula, in conditii de incertitudine economica. Pretul argintului este si el in urcare, depasind 40 de dolari uncia, cel mai ridicat pret din ultimele doua luni.

Inregistrarea acestor recorduri de preturi precede intalnirea de joi a liderilor zonei euro, in urma careia sunt asteptate noi masuri pentru evitarea escaladarii crizei datoriilor.

Investitorii sunt ingrijorati ca Grecia ar putea intra in incapacitate de plata, iar tari ca Italia sau Spania, care se confrunta, de asemenea, cu niveluri ridicate ale datoriilor, ar putea fi atrase in criza, noteaza BBC.

Pe de alta parte, Camera Reprezentantilor, condusa de republicani, si Senatul, unde democratii detin majoritatea la limita, trebuie sa ajunga la o intelegere pana la 2 august pentru a permite Washingtonului sa imprumute peste limita stabilita pentru deficit.

In prezent, guvernul american are un deficit bugetar de 1.500 de miliarde de dolari, iar datoria publica era de 14.300 de miliarde de dolari la 31 mai, in urcare fata de nivelul de 10.600 de miliarde existent in momentul in care Obama a venit la Casa Alba, in ianuarie 2009.

Incepand din 2001, Congresul a votat de zece ori pentru a creste limita de indatorare a SUA.

NewsIn

Ultimele stiri pe BankNews.ro: