Capitalul social al asiguratorilor din Romania a sporit anul trecut cu 5,2%, la 4,18 mld. lei

Data publicarii: 21-07-2011 | Finante-Banci



Capitalul social subscris de asiguratorii din Romania a ajuns la 4,18 miliarde lei la sfarsitul anului trecut, in crestere cu 5,2% fata de cel de la finalul lui 2009, arata datele publicate miercuri de Comisia de Supraveghere a Asigurarilor (CSA).

La finalul lui 2009, capitalul social subscris al asiguratorilor era de 3,97 miliarde lei, cu 37,9% mai mare fata de sfarsitul anului anterior.

"In ultimii cinci ani, valoarea capitalului social subscris agregat la nivelul societatilor de asigurare a crescut considerabil, aceasta fiind la 31.12.2010 de 4,7 ori mai mare decat cea de la inceputul anului 2006. Evolutia puternic crescatoare a capitalului agregat la nivelul pietei s-a datorat autorizarii unor noi societati de asigurare, precum si intrarii ca actionari la societatile existente a unor grupuri de asigurari de renume la nivel international", se mentioneaza in raport.

Majorarile de capital din 2010 au fost realizate de actionarii a 19 societati de asigurare (409,1 milioane lei). Totodata, in 2010 au fost operate reduceri de capital de catre trei societati de asigurare - Certasig, Platinum Asigurari si Uniqa Asigurari, in valoare totala de 150,74 milioane lei.

CSA mentioneaza ca nu a inclus in cifrele privind capitalul social pe cele ale KD Life Asigurari, Delta Asigurari si Delta Addendum Asigurari Generale, in suma cumulata de 82,95 milioane lei, ca urmare a retragerii autorizatiilor de functionare.

La finalul anului trecut erau autorizate 43 de societati de asigurare, din care sapte detineau capital integral romanesc, o societate detinea capital majoritar romanesc, 18 societati detineau atat capital social strain, cat si romanesc, iar 17 societati detineau capital integral strain.

In ceea ce priveste tara de provenienta a capitalului, Franta ocupa primul loc cu o pondere de 31,93% din total, urmeaza Austria cu 24,62%, Olanda (14,22%), Romania (8,60%), Marea Britanie (4,63%), alte tari (16,00%). 

NewsIn

Ultimele stiri pe BankNews.ro: