Romanii carora li s-a refuzat permisul de munca la fermele olandeze pot lucra acolo in continuare

Data publicarii: 25-07-2011 | HR/Cariere

Romanii carora li s-a refuzat permisul de munca la fermele olandeze li se va permite, deocamdata, sa continue sa lucreze pentru angajatorii lor, a decis un tribunal de la Haga.

Anterior, cererea pentru permise de munca fusese respinsa.

Ministrul olandez al muncii, Henk Kamp, din partidul conservator VVD, a spus ca vrea sa reduca la minim numarul permiselor de munca emise, relateaza Radio Netherlands.

Din punctul sau de vedere, muncile sezoniere ar trebui facute de cetateni olandezi care primesc ajutoare de somaj sau de cetateni din alte tari UE, precum Polonia, care au drept de munca fara permis.

Ministrul este convins ca organismul insarcinat cu emiterea permiselor va putea demonstra in instanta ca exista suficiente persoane care pot munci fara sa aiba nevoie de aceasta autorizatie, potrivit unei purtatoare de cuvant. "Aceasta munca nu necesita calificare. Ar fi ciudat daca nimeni din Uniunea Europeana in afara de acesti romani nu poate fi gasit sa faca aceasta munca", a subliniat ea.

Judecatorul a dat, insa, asigurari ca decizia sa va ramane in picioare in cursul procedurilor de apel, pentru ca autoritatile nu au reusit sa dovedeasca faptul ca exista suficienta mana de lucru disponibila in Olanda sau alte tari europene. 

NewsIn