Cat are de achitat Romania la FMI, Comisia Europeana si Banca Mondiala?

Data publicarii: 25-07-2011 | Finante-Banci

 1,56 miliarde de euro. Este suma totala a dobanzilor si comisioanelor pe care Ministerul Finantelor trebuie sa o achite FMI, Comisiei Europene si Bancii Mondiale pentru imprumuturile din primul acord de tip stand-by. Un document al Finantelor arata ca varful de plata al datoriei va fi in anul 2015. 

In 2009, anul in care a fost incheiat primul acord stand-by cu FMI, Banca Mondiala si Comisia Europeana, Ministerul de Finante a platit dobanzi si comisioane de peste 19 milioane de euro catre FMI si Comisia Europeana. Anul trecut, dobanzile si comisioanele au depasit 100 de milioane de euro. Anul acesta, Finantele vor plati 167 de milioane de euro.

In 2012, Ministerul Finantelor va plati comisioane si dobanzi de 219 milioane de euro, insa va incepe si achitarea efectiva a imprumutului.

Ratele ce vor fi platite anul viitor se ridica la 124 milioane de euro. In 2013, creste considerabil suma de plata catre FMI, la aproape 1 miliard de euro. Varful de plata va fi atins in 2015, cand finantele trebuie sa achite datorii de 1,8 miliarde euro.

Sursa: TVR.ro