Raport UNCTAD: Romania a coborat pe locul 73 intr-un clasament privind investitiile straine in 2010

Data publicarii: 27-07-2011 | Economie

Romania a coborat pe locul 73 intr-un clasament privind performanta in atragerea investitiilor straine directe in 2010, fata de locul 63 in 2009 si locul 42 in 2008, potrivit editiei 2011 a Raportului Mondial al Investitiilor, elaborat de Conferinta Natiunilor Unite pentru Comert si Dezvoltare /UNCTAD/, prezentat marti la Centrul de Informare ONU pentru Romania.

Clasamentul vizeaza 197 de state si teritorii, iar Romania este precedata in acest clasament de Angola, Thailanda, Malta, Argentina, Letonia si este urmata de Mexic, Brazilia, Libia, Croatia si Panama. 

Potrivit raportului, fluxul de investitii straine directe /ISD/ a fost in 2010 in Romania de 3,573 miliarde dolari, iar stocul de ISD a ajuns la 70,012 miliarde dolari. 

La nivel global, fluxurile de ISD au crescut cu 5% in 2010, la 1.240 miliarde dolari, dar sunt cu 15% sub nivelul mediu dinainte de debutul crizei economice si cu 37% mai mici decat in anul 2007. 

In Europa de Sud-Est, fluxurile de ISD au scazut in 2010 pentru al treilea an consecutiv, declinul fiind de 47%, partial ca rezultat al 'amortelii' statelor membre UE, sursa dominanta de capital pentru aceasta regiune, noteaza raportul UNCTAD. 

Potrivit expertilor, declinul investitiilor in Europa de Sud-Est este unul structural - investitorii initiaza rareori proiecte orientate catre export in aceasta regiune, exclusa din circuitul international de productie al companiilor transnationale, care au fost motorul de redresare in 2010. 

Croatia si Serbia au scazut drastic in 2010, in timp ce Albania a depasit in premiera pragul de un miliard de dolari pentru influxurile de ISD. 

Sursa: AGERPRES

Ultimele stiri pe BankNews.ro: