Bursa a scazut cu 2,7% in iulie, iar cele mai mari cresteri au fost realizate cu sume mici de bani

Data publicarii: 01-08-2011 | Bursa




Carbochim, in topul pierderilor lunare de la BVB, cu o corectie de 31%

Bursa a inregistrat o corectie de 2,73% in luna iulie, pe fondul sentimentului negativ indus de problemele financiare existente pe plan international. Cea mai mare scadere a fost inregistrata de Carbochim, dupa ce in iunie se situa pe primele locuri in topul cresterilor. Pe de alta parte, cele mai mari avansuri au fost inregistrate pe fondul unor rulaje sub media pietei, ceea ce inseamna ca pretul a putut fi miscat cu bani putini. Petrol-exportimport a consemnat cea mai buna performanta in iulie, urcand cu 40%.

Pietele financiare internationale au continuat sa fie afectate, in prima jumatate a lunii iulie, de criza datoriilor suverane din zona euro si in special de problemele financiare ale Greciei, iar spre finalul lunii trecute sentimentul negativ a fost accentuat de problemele de aceeasi natura ale SUA si de disputele politice privind majorarea plafonului de indatorare. In aceste conditii, piata bursiera autohtona a avut de suferit, astfel ca in iulie a consemnat o corectie de 2,73%, ceea ce a diminuat avansul inregistrat de la inceputul anului la 3,55%. Din perspectiva sectoriala, cele cinci societati de investitii financiare si Fondul Proprietatea au consemnat cea mai mare corectie medie, de 4,26%, in timp ce indicele BET, care include cele mai lichide 10 companii listate, a pierdut aproape 3% din valoare.

Integral in Fin.ro