Romtelecom a redus cu pana la 33% pachetele de servicii de televiziune, internet si voce

Data publicarii: 08-08-2011 | IT&C


Compania Romtelecom, cel mai mare operator local de telefonie fixa, a anuntat ca, incepand de luni, serviciile de televiziune, internet si voce oferite clientilor vor fi disponibile in pachete integrate care pot aduce reduceri de pana la 33% din factura totala pentru comunicatii si divertisment.

Pachetele pot fi personalizate in functie de nevoile de consum specifice fiecarui client, spun reprezentantii Romtelecom.

"Am pregatit pentru clienti exact ceea ce stim ca asteapta de la noi: oferte integrate, o singura factura, care asigura reduceri mai mari decat daca serviciile ar fi achizitionate separat sau chiar fata de ofertele disponibile anterior. Prin urmare, restructuram pachetele destinate persoanelor fizice si dam mai multa putere clientului pentru a-si alege combinatia de servicii si preturi care raspunde cel mai bine nevoilor sale individuale de comunicare", a declarat directorul executiv strategie si comercial rezidential al Romtelecom, Ovidiu Ghiman.

In urma studiilor efectuate de companie, au fost identificate trei niveluri principale de consum in functie de care au fost grupate abonamentele de voce, respectiv internet si televiziune (prin satelit si IPTV), deja existente in portofoliul companiei, in trei tipuri de pachete standard. Astfel, noile pachete sunt disponibile in trei variante de consum - de baza, mediu si avansat - pentru fiecare dintre servicii, care pot fi combinate in functie de preferinte.

Pachetele care includ trei servicii in aceeasi varianta sunt disponibile la tarife intre 13 si 19 euro, fara TVA, aducand clientilor reduceri lunare de pana la 33% fata de preturile individuale ale produselor.

Daca un client alege un anumit pachet de trei servicii, dar opteaza pentru o varianta superioara de abonament pentru unul dintre servicii, va plati in plus, lunar, un euro (fara TVA)/serviciu, pastrand controlul asupra costului si putandu-se astfel bucura de beneficii suplimentare.

Clientii pot opta si pentru pachete care includ cate doua servicii, respectiv internet broadband si voce sau televiziune si voce , cu preturi care incep de la noua euro si ajung pana la 16 euro, fara TVA.

De asemenea, clientii care au pachete de doua servicii pot trece la o varianta superioara de abonament pentru 1,5 euro in plus pe luna, fara TVA, pentru fiecare serviciu.

Echipamentele aferente serviciilor de voce si internet din noile pachete sunt oferite cu chirie zero pe toata durata de utilizare a serviciului. Echipamentele aferente serviciului de televiziune se ofera in chirie, cu plata lunara incepand cu 1,4 euro (fara TVA), pentru clientii noi.

Tot de la inceputul lunii august, se redefinesc pachetele de baza din grilele Dolce si Dolce Interactiv, disponibile atat pentru clientii existenti, cat si pentru cei noi. Astfel, in functie de tipul de abonament, clientii se vor putea bucura de pana la 17 noi canale de calitate, printre care Viasat History, Da Vinci Learning sau MGM. "Introducerea acestor canale in grila de televiziune a Romtelecom vine ca raspuns la preferintele exprimate de clienti in materie de divertisment", spun oficialii Romtelecom.

Romtelecom a inregistrat in cel de-al doilea trimestru din acest an venituri de 166,1 milioane de euro, in scadere cu 7,1% fata de aceeasi perioada din 2010, cand a raportat 178,7 milioane de euro. In comparatie cu sfarsitul trimestrului al doilea din 2010, numarul total de clienti de internet de banda larga a crescut cu 23%, la 1,08 milioane, in timp ce numarul abonatilor TV a crescut cu aproximativ 31% in urma noilor achizitii, la 1,22 milioane. In total, numarul de unitati generatoare de venit a ajuns la aproximativ 4,9 milioane la sfarsitul primei jumatati din 2011, cu 8,3% mai mult decat in aceeasi perioada a anului trecut.

Romtelecom este cel mai mare operator de telefonie fixa din tara si ofera servicii complexe pe piata de comunicatii: de la traditionala telefonie fixa, la Internet, televiziune digitala, IPTV, servicii combinate de date si voce, precum si un program permanent controlat de Customer-Care. Actionarii Romtelecom sunt OTE - principalul operator de telecomunicatii din Grecia - cu 54,01% - si Ministerul Comunicatiilor si Societatii Informationale (MCSI) - 45.99%. Operatorul german de comunicatii Deutsche Telekom detine o participatie de 30% la compania OTE.

 

NewsIn

Ultimele stiri pe BankNews.ro: