Guvernul vrea cresterea plafonului de inregistrare ca platitor de TVA la 50.000 euro

Data publicarii: 12-08-2011 | Afaceri

Guvernul va solicita Consiliului de Ministri al UE o modificare a plafonului de inregistrare ca platitor de TVA la 50.000 euro, masura aplicata in paralel cu simplificarea taxarii pentru micii contribuabili, potrivit strategiei fiscal bugetare aprobata miercuri de Executiv.

In prezent, plafonul este de 35.000 euro.

”Cu asistenta din partea FMI si CE, se va introduce taxarea simplificata a contribuabililor mici din sectoare economice cheie, care se situeaza sub pragul de inregistrare obligatorie ca platitor de TVA, solicitand in acelasi timp Consiliului de Ministrii al UE o modificare a plafonului de la care inregistrarea ca platitor de TVA devine obligatorie la 50.000 euro”, se precizeaza in document.

Totodata, se are in vedere simplificarea declaratiilor fiscale si extinderea depunerii electronice si a utilizarii Sistemului Electronic National de Plati online a taxelor si impozitelor de catre persoanele fizice prin intermediu ghiseul.ro, utilizand cardul bancar.

O alta masura vizeaza introducerea sistemelor informatice si de consolidare a departamentului de tehnologia informatiilor din Agentia Nationala de Administrare Fiscala. 

NewsIn