MasterCard Europe continua traditia campaniilor de toamna pentru utilizarea cardurilor MasterCard si Maestro in hipermarketuri

Data publicarii: 01-09-2011 | Finante-Banci

In perioada 1 septembrie - 23 octombrie, timp de opt saptamani, MasterCard Europe deruleaza o campanie de incurajare a platilor cu cardul in cele 4 lanturi principale de hipermarketuri din Romania.Valoarea totala a premiilor este de 634.752,64 lei

 Impreuna cu hipermarketurile Carrefour, real,-, cora si Auchan, MasterCard Europe desfasoara in perioada 1 septembrie - 23 octombrie campania "Pastreaza loc in portofel pentru ceea ce conteaza cu adevarat”.

Promotia se adreseaza tuturor posesorilor de carduri MasterCard sau Maestro, acestia fiind incurajati sa isi utilizeze cardul pentru cumparaturile saptamanale, in 42 de hipermarketuri din 13 mari orase: Bucuresti, Brasov, Cluj, Iasi, Constanta, Pitesti, Ploiesti, Suceava, Targu-Mures, Timisoara, Baia-Mare, Drobeta si Sibiu.

"Inca din 2001, MasterCard planifica si implementeaza campanii de educare a posesorilor de carduri cu privire la beneficiile platilor electronice, dar si de incurajare a acestora sa-si utilizeze cat mai des cardul la POS-urile comerciantilor”, spune Denisa Mateescu, General Manager pentru Romania si Regiunea Balcanilor, MasterCard Europe.

"Din 2001 si pana in momentul de fata, aceste campanii au reusit sa determine o crestere a numarului tranzactiilor cu carduri la comercianti si sa schimbe comportamentul romanilor, care erau obisnuiti cu notiunea de cash. In plus, eforturile noastre au fost si sunt sustinute de cele mai importante nume din retail-ul romanesc si dovedite de ultimele date BNR, care arata cresterea retelei de acceptare - la sfarsitul trimestrului al doilea erau 113.100 de POS-uri in tara”, a concluzionat Denisa Mateescu.

Mecanismul campaniei este unul simplu si transparent: la intrarea in hipermarket clientii vor primi flyere ce detaliaza pasii de urmat. Dupa ce achita cumparaturile cu orice card MasterCard sau Maestro, indiferent de suma sau de banca emitenta, vor primi, fie de la casierie, fie direct de la standul de promotie, cate un card din carton. La stand vor fi invitati sa apropie cardul din carton de un dispozitiv ce imita un POS si care este conectat la un laptop. Imediat, pe ecranul laptopului va aparea un mesaj care ii va informa daca si ce au castigat.

Cu peste 85.000 de premii ce pot fi castigate, 600 de promoteri implicati, 1.344 de zile efective de campanie si peste 1 milion de flyere promotionale, plus un nou concept creativ dezvoltat de agentia premiata la Cannes, McCann Erickson, proiectul desfasurat pentru al treilea an consecutiv de MasterCard Europe vrea sa rescrie tiparele campaniilor standard de utilizare a cardurilor.

Premiile, gandite pentru a sublinia conceptul de familie, cuprind seturi de jocuri, albume foto si seturi de magneti de frigider, toate fiind oferite pe loc. Premiul cel mare consta in suma de 1.000 de lei, ce va fi virata direct pe cardul castigatorului. Exista 168 de mari premii, cate 4 in fiecare dintre cele 42 de magazine participante. Valoarea totala a premiilor este de 634.752,64 lei.

Promotia se deruleaza in 14 magazine Carrefour, 14 magazine real,- 7 magazine cora si 7 magazine Auchan din toata tara, de joi pana duminica: joi si vineri intre orele 14.00-22.00, sambata si duminica, in intervalul 10.00 - 22.00.

Campania este sustinuta prin materiale promotionale in hipermarketuri - mesaje pe televizoarele din magazine, spoturi radio, mesaje pe separatoare la casele de marcat, pe rampa de cumparaturi de la casa si mesaje plasate pe suporturile unde se da restul.

In plus, pentru campania de anul acesta, MasterCard Europe foloseste serviciul de ultima generatie Location Based Advertising, recent lansat de Vodafone. Prin intermediul sau, clientii vor fi informati de existenta si mecanismul campaniei imediat ce ajung intr-unul dintre magazinele participante.

Lista completa a magazinelor participante este disponibila pe site-ul MasterCard, la adresa: http://www.mastercard.com/ro/promotii/ro/magazine_participante.html.