OTP Bank Romania participa la programul Mihail Kogalniceanu pentru Intreprinderi Mici si Mijlocii

Data publicarii: 01-09-2011 | Finante-Banci

OTP Bank Romania a semnat conventia de colaborare cu AIPPIMM (Agentia pentru Implementarea Proiectelor si Programelor pentru IMM-uri) pentru acordarea facilitatilor de credit in cadrul Programului "Mihail Kogalniceanu”, facand astfel inca un pas in directia sprijinirii proactive a dezvoltarii acestui segment de clienti.

Prin implementarea acestui program guvernamental, se urmareste facilitarea accesului la finantare a operatorilor economici de dimensiuni mici si mijlocii, precum si mentinerea activitatii si a locurilor de munca existente in aceste companii. Cu un buget total alocat subventiilor de 165 mil. lei, programul se axeaza pe doua componente:

  • • Subventionarea a maximum 70% din rata dobanzii aferente creditului pe care un IMM il acceseaza, dar nu mai mult de 6,5% pe an;
  • • Acordarea de garantii, de catre Fondul National de Garantare, in numele si in contul statului, pentru maximum 80% din valoarea creditului pe care il contracteaza o companie, fara ca garantia sa depaseasca 100.000 lei.

Companiile eligibile - conform criteriilor stabilite prin OUG nr. 60/2011 - vor primi finantari in valoare de pana la 125.000 lei.

Programul "Mihail Kogalniceanu” va fi desfasurat in perioada 2011 - 2013, iar inscrierile IMM- urilor care solicita subventiile de dobanda vor putea fi realizate incepand cu data de 9 septembrie, pe website-ul AIPPIMM: http://www.aippimm.ro/articol/comunicate/comunicate/anunt-important-programul-mihail-kogalniceanu-pentru-imm/. In urma unui raspuns favorabil primit de la AIPPIMM, solicitarea de credit trebuie adresata bancii, de catre client, urmand sa fie analizata conform criteriilor de eligibilitate si normelor proprii de creditare ale bancii.

OTP Bank Romania ofera clientilor eligibili o serie de avantaje precum:

  • • Facilitati de finantare acordate in conditii de pret avantajoase. Coroborate cu subventiile de dobanda primite prin intermediul AIPPIMM, acestea vor asigura un cash flow echilibrat;
  • • Consiliere in vederea inscrierii in programul Mihail Kogalniceanu;
  • • Consiliere pentru utilizarea optima a liniilor de credit obtinute;
  • • Analiza rapida a solicitarilor de credite;
  • • Pachete de produse si servicii dedicate IMM-urilor.

"Participarea OTP Bank la programul <<Mihail Kogalniceanu>> confirma rolul pe care il avem pe piata din Romania, acela de a fi un partener loial si de incredere pentru clientii nostri si de a veni in intampinarea nevoilor acestora cu cele mai potrivite produse si servicii bancare. Avem incredere ca initiativa la care ne-am alaturat va contribui la dezvoltarea multor companii din randul Intreprinderilor Mici si Mijlocii.”, Laszlo Diosi, CEO OTP Bank Romania.

OTP Bank Romania este subsidiara a OTP Bank, cel mai mare grup bancar independent din Europa Centrala si de Est. OTP Bank ofera servicii universale in Ungaria, Romania, Muntenegru, Croatia, Bulgaria, Rusia, Ucraina, Slovacia si Serbia, pentru mai mult de 12 milioane de clienti, prin intermediul unei retele teritoriale de aproape 1500 de unitati, prin intermediul retelei de ATM-uri si prin sistemul de canale electronice.