Schimbul de locuinte, o solutie pentru romanii care nu reusesc sa-si vanda apartamentele vechi

Data publicarii: 05-09-2011 | Imobiliare

Cand vanzarile nu merg, functioneaza schimbul. Multi romani care vor o locuinta mai mare si nu reusesc sa o vanda pe cea veche apeleaza la aceasta solutie. Pentru un comision de cateva mii de euro dat unei agentii scapa de orice griji si se muta in casa noua. De la inceputul anului s-au vandut astfel sute de apartamente in Bucuresti. 

Monica s-a mutat de o saptamana in noul ei apartament de trei camere. Mai are de lucru la amenajari, dar a scapat de  probleme. Are mai mult spatiu si e foarte aproape de serviciu. Nu a avut bani pentru aceasta achizitie. A dat la schimb doua apartamente vechi si mai mici, pe care le-a vandut dezvoltatorul.  

A avut un apartament de doua camere si o garsoniera, pentru care a obtinut 100.000 de euro. Pe noua locuinta, Monica a platit 73.000 de euro. Doua mii de euro a fost comisionul pentru tranzactii, iar 1.500 de euro taxele notariale. 

Schimbul de locuinte presupune insa si riscuri. "Orice cumparator trebuie sa fie foarte atent cu cine lucreaza, pentru ca exista riscul ca apartamentul vechi sa fie subevaluat si sa obtina mai putini bani decat ar obtine daca l-ar vinde pur si simplu pe piata libera", avertizeaza Adina Patilea, consultant imobiliar.

In medie, procesul de vanzare a apartamentului vechi si incheierea contractului pentru cel nou dureaza trei luni. 

Sursa: Antena3.ro