CSA: In ultimii cinci ani, numai trei societati au intrat in insolventa

Data publicarii: 22-09-2011 | Finante-Banci

Gradul mediu de solvabilitate al pietei asigurarilor a fost anul trecut de 2,21 pentru activitatea de asigurari generale si de 4,29 pentru cea de asigurari de viata, cu mult peste nivelul minim impus de lege, a precizat ieri intr-un comunicat de presa Comisia de Supraveghere a Asigurarilor.

Potrivit institutiei, acest grad s-a mentinut la valori similare in ultimii cinci ani, iar in cazul asigurarilor de viata chiar a crescut, fapt care atesta stabilitatea pietei de asigurari, in pofida crizei economice. Statele membre UE sunt obligate sa aplice modelul de solvabilitate Solvency I, care prevede ca o societate de asigurare este considerata solvabila daca are marja de solvabilitate disponibila mai mare sau cel putin egala cu marja minima, deci raportul dintre aceste doua marje (gradul de solvabilitate) este de cel putin 1.

Totodata, se mai arata in document, indicatorii de lichiditate ai societatilor de asigurare au respectat, in general, cerintele legale, iar atunci cand au fost identificate probleme temporare la nivel individual, Consiliul CSA a dispus aplicarea de planuri de masuri, de redresare financiara, incluzand de multe ori realizarea de infuzii de capital de catre actionari. In aceste conditii, se mai spune in comunicat, politica Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor a fost aceea de a preveni deteriorarea solvabilitatii societatilor, astfel incat sa se evite, pe cat posibil, intrarea lor in stare de insolventa.

Integral in Fin.ro