Rezervele valutare au crescut in septembrie cu 3,3% fata de august, la 33,62 miliarde euro

Data publicarii: 04-10-2011 | Finante-Banci

Rezervele valutare ale Romaniei au crescut in septembrie cu 1,076 miliarde euro (3,3%) fata de luna precedenta, la 33,626 miliarde euro, de la 32,550 miliarde euro la 31 august, potrivit unui comunicat transmis luni de Banca Nationala a Romaniei (BNR).

In septembrie, intrarile au insumat 2,024 miliarde euro, reprezentand "modificarea rezervelor minime in valuta constituite de institutiile de credit, alimentarea conturilor Ministerului Finantelor Publice, alimentarea contului Comisiei Europene, venituri din administrarea rezervelor internationale, precum si aprecierea dolarului american, yenului japonez si lirei sterline fata de euro, cu impact asupra cresterii valorice a partii din rezerva internationala denominata in aceste trei valute", se arata in comunicat.

Totodata, iesirile din luna septembrie au fost de 948 milioane euro, reprezentand "modificarea rezervelor minime in valuta constituite de institutiile de credit, plati de rate si dobanzi in contul datoriei publice denominate in valuta si altele".

Rezerva de aur s-a mentinut la 103,7 tone. In conditiile evolutiilor preturilor internationale, valoarea acesteia s-a situat la 4,016 miliarde euro.

Rezervele internationale ale Romaniei (valute plus aur) la 30 septembrie 2011 au fost de 37,642 miliarde euro, fata de 36,766 miliarde euro la 31 august 2011.

Platile scadente in luna octombrie 2011 in contul datoriei publice denominate in valuta, directe sau garantate de Ministerul Finantelor Publice, insumeaza 114,1 milioane euro. 

NewsIn