Selectia consultantului pentru recrutarea managerilor CFR Marfa si TAROM va fi facuta de BM

Data publicarii: 11-10-2011 | HR/Cariere

Coordonarea selectiei consultantului pentru recrutarea managerilor privati pentru CFR Marfa si TAROM va fi realizata de Banca Mondiala, iar calendarul actiunilor va fi stabilit imediat dupa incheierea contractului cu BM, au declarat marti pentru NewsIn reprezentantii Ministerului Transporturilor.

"Abordarea managementului privat in companiile MTI este diferita de cea din Ministerul Economiei. (...) Coordonarea selectiei consultantului pentru recrutarea managerilor privati o va face Banca Mondiala (BM). Calendarul exact al actiunilor privind selectia managementului privat in companiile MTI va fi stabilit imediat dupa incheierea contractului cu Banca Mondiala. Sumele necesare acestei activitati sunt incluse in valoarea totala a proiectului finantat din fonduri europene, urmand ca Banca Mondiala sa detalieze suma aferenta fiecarei activitati", potrivit surselor citate.

Ministerul Transporturilor si Infrastructurii a depus o cerere de finantare la Autoritatea de Management a Programului Operational Dezvoltarea Capacitatii Administrative (AM PODCA) pentru un proiect ce va fi implementat cu asistenta tehnica a Bancii Mondiale, iar in cadrul acestui proiect a fost inclusa ca subactivitate implementarea managementului privat in companii, potrivit reprezentantilor ministerului.

"Cererea de finantare este in analiza la AM PODCA. Odata cu aprobarea ei vor fi intreprinse demersurile necesare incheierii contractului intre MTI si Banca Mondiala. Se au in vedere in prima faza companiile care vor intra si in proces de privatizare a unui portofoliu de 20%, respectiv TAROM si CFR Marfa", au mai spus reprezentantii MTI.

La sfarsitul lunii septembrie, CSAT a avizat proiectul de Hotarare a Guvernului pentru aprobarea primei etape a strategiei de privatizare a C.F.R. Marfa si a mandatului Ministerului Transporturilor pentru privatizarea companiei, cu obligatia respectarii de catre companie a nevoilor de transport in situatii de urgenta, precum si a celor care deriva din angajamentele Romaniei in cadrul NATO si in cadrul acordurilor cu Statele Unite ale Americii.

De asemenea, in luna august Executivul a aprobat strategia de privatizare a TAROM prin vinderea unui pachet de actiuni echivalent cu 20% din capitalul social al societatii, in conformitate cu acordul cu FMI, Banca Mondiala si Comisia Europeana.

Recent, MTI a publicat anuntul de participare in vederea atribuirii contractului de prestari servicii de investitii financiare pentru pregatirea, promovarea si intermedierea ofertei publice secundare de vanzare de actiuni detinute la Compania Nationala de Transporturi Aeriene Romane - TAROM. Numarul de actiuni ce vor fi puse in vanzare prin oferta publica derulata pe piata reglementata administrata de Bursa de Valori Bucuresti (BVB) va reprezenta 20% din capitalul social TAROM. Compania aeriana are un capital social de 2.038.434.355 lei si un numar de 815.373.742 actiuni.

Data limita de depunere a ofertelor este 17 octombrie, ora 16.00, urmand ca acestea sa fie deschise a doua zi, 18 octombrie, ora 10.00.

Pentru rapoartele de privatizare CFR Marfa si TAROM, MTI ar putea aloca 22,2 milioane lei (5,2 milioane euro), de aproape zece ori mai mult decat prognozase initial, iar membrii comisiilor de privatizare vor primi indemnizatii totale de 315.000 lei, se arata intr-un proiect de HG pentru aprobarea bugetului MTI, publicat pe site-ul institutiei in luna august.  

TAROM a avut in primele sase luni venituri totale de 571,2 milioane lei, in timp ce cheltuielile au fost de 728,9 milioane lei, mai mici cu 5% fata de aceeasi perioada a anului trecut. Numarul pasagerilor transportati in primul semestru de operatorul aerian s-a redus cu 2,5% la circa 970.000, fata de ianuarie-iunie 2010, in conditiile unui grad de incarcare mai redus al avioanelor, compania estimand pentru 2011 un total de 2,4 milioane de pasageri.

In 2010, pierderile TAROM s-au ridicat la circa 332 milioane lei, dupa ce in 2009 a inregistrat un rezultat negativ de circa 234 milioane lei.

CFR Marfa a raportat in primul semestru o crestere a cifrei de afaceri cu 18% fata de cea din semestrul intai 2010, in timp ce pierderea inregistrata a fost cu 55% mai mica comparativ cu primele sase luni ale anului precedent, potrivit datelor transmise de companie la solicitarea NewsIn. Pierderea a fost cu 12% sub estimari, conform bugetului de venituri si cheltuieli pe primul semestru.

Contractele managerilor companiilor de stat expira la sfarsitul acestui an, pentru a putea intra in vigoare contractele noilor manageri, a caror selectie va fi demarata la sfarsitul lunii august, se arata in Scrisoarea de intentie a autoritatilor romane catre Fondul Monetar International, publicata in luna iunie.

"Vom interzice prelungirea contractelor existente ale managerilor dupa data de 1 ianuarie 2012. Pentru cele mai mari companii care vor ramane sub controlul statului, legislatia va specifica faptul ca toate pozitiile-cheie de conducere (inclusiv CEO si CFO) vor fi ocupate numai in urma unui proces deschis de selectie internationala, realizat de companii de resurse umane recunoscute la nivel international", se arata in Scrisoarea de intentie catre FMI.

Managerii marilor companii de stat vor primi "suficienta" autonomie pentru ca acestea sa poata functiona fara "interferente nejustificate", potrivit documentului. Membrii consiliilor de administratie ale acestor firme vor fi selectati de catre actionari si verificati de experti independenti pentru a se asigura ca ei sunt pe deplin calificati sa isi exercite functiile.

Actualii manageri ai companiilor de stat si membrii consiliilor de administratie ale acestora pot participa la selectiile care vor demara la sfarsitul lui august, experienta lor profesionala urmand sa fie luata in considerare, se mai arata in document. Echipele de management privat vor fi selectate pana la sfarsitul lunii decembrie, pentru a putea fi instalate cat mai rapid, cu respectarea legii.

In cazul in care urmeaza sa fie vandute pachete de actiuni semnificative ale actionarilor minoritari, acest calendar va putea fi ajustat pentru a permite participarea noilor actionari in cadrul companiei. Punerea in aplicarea a acestor masuri ar putea necesita modificarea Ordonantei de Urgenta 3/2011, care plafoneaza indemnizatiile managerilor companiilor de stat, sustineau autoritatile romane in Scrisoarea de Intentie catre FMI. 

NewsIn

Ultimele stiri pe BankNews.ro: