Ministerul de Finante a atras 800 mil. lei prin titluri de stat, la un randament mediu de 7,40%

Data publicarii: 18-10-2011 | Finante-Banci

Ministerul Finantelor Publice (MFP) a vandut luni obligatiuni de tip benchmark, scadente in 24 luni, in valoare de 800 milioane lei (184,7 milioane euro), la un randament mediu de 7,40% pe an, potrivit Bancii Nationale a Romaniei (BNR).

Valoarea anuntata initial a licitatiei era de 800 milioane lei. Bancile au depus cereri de cumparare de 1,485 miliarde lei.

MFP vrea sa atraga 4 miliarde lei prin emisiuni de titluri de stat in luna octombrie, in vederea finantarii deficitului bugetar si refinantarii datoriei publice, potrivit datelor ministerului.

Ministerul Finantelor Publice a atras circa 41,038 miliarde lei pe parcursul lui 2010. In 2009, Finantele au luat din piata aproape 65 miliarde lei (peste 15 miliarde euro), de peste cinci ori mai mult decat in 2008. 

NewsIn

Ultimele stiri pe BankNews.ro: