Voiculescu ii imputa lui Basescu neprelungirea Acordului de la Viena si vulnerabilizarea bancilor

Data publicarii: 27-10-2011 | Politica

Senatorul PC Dan Voiculescu i-a adresat o scrisoare deschisa presedintelui Basescu, prin care il acuza ca a decis in martie 2011 sa nu prelungeasca "Acordul de la Viena”, incheiat in anul 2009, care oferea statului roman garantii ca bancile europene nu isi retrag banii din Romania.

"Domnule presedinte, In exercitiul rolului dumneavoastra de <jucator>, v-ati subordonat autoritar puterea executiva, asumandu-va sistematic pozitia de negociator in relatia cu institutiile internationale si de cenzor al deciziilor Guvernului. In acest rol original, care excede evident ordinea constitutionala, ati decis, in martie 2011, impreuna cu Banca Nationala a Romaniei si Ministerul Finantelor Publice, sa nu prelungiti <Acordul de la Viena>, incheiat in anul 2009, care oferea statului roman garantii juridice ca marile banci europene vor mentine liniile de finantare acordate subsidiarelor din Romania", se arata in scrisoarea vicepresedintelui Senatului.

Voiculescu avertizeaza ca in urma "aceastei decizii absolut iresponsabile", creste semnificativ vulnerabilitatea sistemului bancar romanesc, dar va afecta si plata salariilor si pensiilor. "In prezent, pe fondul acutizarii crizei europene, daca bancile-mama vor diminua drastic liniile de finantare acordate subsidiarelor romanesti, asa cum se preconizeaza, nu va fi afectat doar sistemul bancar, ci intreaga economie, inclusiv pensiile si salariile asigurate din bugetul public - statul inca se imprumuta la banci pentru a le plati.  Prin Acordul de la Viena, Romania era protejata de un asemenea risc. Pana in martie 2011, beneficia de garantii privind stabilitatea sistemului bancar intern. Astazi nu le mai are. Foarte probabil, au existat presiuni externe pentru a renunta la aceste garantii. Dar dumneavoastra, care va luptati cu regele, cu istoria, cu profesorii, medicii, presa, mamele si nou nascutii, trebuia sa luptati pentru aceste garantii. Dar n-ati facut-o. Usurinta cu care ati renuntat la acea <plasa de siguranta> a sistemului bancar romanesc este foarte suspecta", ii mai spune senatorul lui Basescu.

La final, Voiculescu il intreaba pe Traian Basescu daca Acordul de la Viena a fost "un cadou pe durata determinata, primit intr-un an electoral, cu ajutorul FMI". "Ati facut troc cu interesele strategice ale Romaniei pentru a va asigura inca un mandat?", intreaba el.

"Raspunsul la aceste intrebari poate face diferenta intre raspunderea politica si raspunderea penala. Si, nu uitati, mai ales in justitie, si <tacerea este un raspuns>”,conchide Dan Voiculescu.

Cele 9 banci straine mari Erste Group Bank, Raiffeisen Group, Eurobank EFG, National Bank of Greece, UniCredit Group, Societe Generale, Alpha Bank, Volksbank International si Piraeus Bank care fac parte din "Initiativa Viena" nu au semnat o noua intelegere cu reprezentantii statului roman privind mentinerea expunerilor, partile considerand ca o asemenea formula nu mai este necesara, au spus in martie surse bancare, citate de ZF.

Acordul de la Viena a jucat un rol foarte important in asigurarea surselor de finantare a deficitului bugetar, cele mai mari banci dintre cele 9 facand achizitii masive de titluri de stat (in lei si in euro), in conditiile in care aceasta era si principala varianta de mentinere a expunerilor ca urmare a prabusirii cererii de credite. In aprilie a expirat angajamentul formal al bancilor straine de a mentine o solvabilitate minima de 10% la subsidiarele din regiune. In cadrul discutiilor de la Bruxelles s-a convenit ca mai departe sa se mearga pe abordari bilaterale intre fiecare banca mare si BNR, nivelul solvabilitatii minime necesare urmand sa fie analizat de la caz la caz, potrivit ZF. 

NewsIn

Ultimele stiri pe BankNews.ro: