Basescu: Sunt un adept al privatizarilor, dar nu al datului pe gratis; vindem la momentul potrivit

Data publicarii: 28-10-2011 | Economie

Presedintele Traian Basescu s-a declarat "un adept al privatizarilor", dar facute la momentul potrivit, deoarece Romania nu se afla in situatia Greciei, de a vinde active in orice conditii, si a explicat ca, inainte de privatizare, compania trebuie eficientizata prin management privat.

"Eu sunt de acord si cu FMI si UE care insista pe acest lucru (privatizari - n.r.). Eu spun insa in mod categoric: sunt un adept la privatizarilor, dar nu un adept al datului gratis a societatilor, doar sa scriem pe ele <privatizat>", a spus presedintele joi seara la TVR.

In acest context, el a explicat optiunea sa de a integra in programul cu FMI ideea managementului privat, deoarece mai intai o societate trebuie eficientizata. "Intai sa-mi faca societatea privatizabila si sa pot s-o vand la momentul potrivit. Noi nu suntem in situatia Greciei sa ne apuca sa vindem orice tip de activ, pentru ca am nevoie de un ban, cu care sa fac ce?", a spus seful statului.

Basescu admite ca banii pot fi folositi pentru construirea de autostrazi, spre exemplu, dar considera ca o destinatie mai buna ar fi substituirea creditelor de consum.

"Daca putem sa privatizam pe valori corecte, sunt un adept al privatizarii, dar avand in vedere experienta Petrom spun <da, incercam sa vindem, dar daca putem obtine pretul corect>", a conchis presedintele. 

NewsIn

Ultimele stiri pe BankNews.ro: