Fenechiu: Decizia Guvernului de a vinde doar 20% din actiunile TAROM este o greseala

Data publicarii: 01-11-2011 | Economie

Liderul PNL Relu Fenechiu a declarat ca decizia Guvernului de a privatiza doar 20% din TAROM este o greseala si ca nicio companie puternica din lume nu ar fi interesata de un pachet mic de actiuni, apreciind ca daca nu poate fi privatizat in conditii de performanta,nu ar trebui privatizat deloc.

Vicepresedintele PNL a afirmat ca decizia Guvernului de a aproba strategia de privatizare a TAROM prin vanzarea unui pachet de actiuni de 20%, luata prin HG din 9 septembrie 2011, nu este una logica si a dat exemplul celorlalte state din UE. "In ce priveste transportul aerian, in toate tarile europene, cu exceptia Finlandei si Portugaliei, companiile de transport aerian sunt private. (...) Ce companie puternica din Europa sau din lume vine sa cumpere TAROM, avand in vedere ca are acces doar la 20% din actiuni?", a explicat Fenechiu. El a adaugat ca vanzarea unui pachet minoritar nu ar aduce nimic bun companiei, iar suma obtinuta nu ar insemna nimic fata de nevoile de dezvoltare pe care le are o astfel de companie.

"PNL considera ca trebuie sa privatizam TAROM in conditii de perfomanta prin vanzarea unui pachet majoritar, pentru a fi atractiv pentru o mare companie. Daca nu se reuseste acest lucru, nu credem ca trebuie sa-l privatizam", a mai spus liberalul

El a adaugat ca asteapta un raspuns din partea ministerului Transporturilor ce model a avut in vedere cand a decis vanzarea unui pachet minoritar si ce strategie are pe termen lung pentru TAROM. 

NewsIn

Ultimele stiri pe BankNews.ro: