Merkel: Europa se afla in cea mai grava criza de dupa Al Doilea Razboi Mondial. Daca euro se va prabusi toata Europa va esua

Data publicarii: 15-11-2011 | International

Criza datoriilor suverane a aruncat Europa in cea mai dificila perioada de dupa Al Doilea Razboi Mondial, a declarat luni cancelarul german Angela Merkel. Merkel a declarat, intr-un discurs la o reuniune a propriului partid, ca se teme ca daca euro se va prabusi intreaga Europa va esua si a promis sa faca tot posbilul sa impiedice o astfel de situatie.

Europa trebuie sa-si creeze noi structuri pentru o integrare mai puternica a statelor membre, a adaugat Merkel, potrivit CNBC.

Sunt necesare sanctiuni care sa se activeze automat in cazul tarilor care incalca Pactul de Stabilitate si Crestere. Seful guvernului german a reluat apelul pentru introducerea unei taxe asupra tranzactiilor bancare si interzicerea vanzarii de actiuni in lipsa, daca nu la nivel global cel putin in zona euro. In cazul unei vanzari in lipsa, un broker imprumuta pentru o anumita perioada actiuni de la proprietarul acestora. Brokerul vinde actiunile si mizeaza, pentru a obtine profit, pe o scadere a cotatiei pana la momentul cand va trebui sa cumpere pentru a inapoia titlurile.

Integral in Mediafax.ro

Ultimele stiri pe BankNews.ro: