Raiffeisen Bank International anunta un profit inainte de impozitare la 9 luni de peste 1 miliard euro

Data publicarii: 24-11-2011 | Finante-Banci


  • Profitul  inainte de impozitare creste cu 3,5 procente fata de anul anterior, la 1.032 milioane euro (1-9 2010: 997 milioane euro).
  • Profitul  consolidat scade cu 4,8 procente la 745 milioane euro (1-9 2010: 783 milioane euro).
  • Venitul net din tranzactionare creste cu 13,5 procente la 293 milioane euro (1-9 2010: 258 milioane euro).
  • Cheltuielile nete cu provizioanele scad cu 14,4 procente, pana la 782 milioane euro (1-9 2010: 913 milioane euro).
  • Rata  creditelor neperformante s-a imbunatatit cu 0,6 puncte procentuale fata de finele anului 2010, ajungand la 8,4%.
  • Rata de acoperire se imbunatateste cu 4,2 puncte procentuale fata de sfarsitul lui 2010, la 70,5%.
  • Rentabilitatea capitalului propriu inainte de impozitare scade cu 0,5 puncte procentuale fata de aceeasi perioada a anului trecut, pana la 13,6 procente.
  • Raportul  cost/venituri creste cu 2,6  puncte procentuale fata de aceeasi perioada a anului trecut, la 55,8 procente.
  • Rata  capitalului de baza (core Tier 1 ratio) scade cu 1 punct procentual fata de finele lui 2010, la 7,9 procente.
  • Rata capitalului de nivel 1 (Tier 1 ratio) scade cu 1 punct procentual fata de finele lui 2010, la 8,7 procente.
  • Masurile de conformare la cerintele de capital ale Autoritatii Bancare Europene vor necesita un capital suplimentar  de 2,5-3,6 miliarde euro pentru grupul RZB.

Datele din comunicatul de presa pentru primele trei  trimestre ale lui 2010 corespund structurii RBI dupa fuziune, aplicate retrospectiv de la 1 ianuarie 2010 Raiffeisen Bank International AG (RBI) a realizat un  profit consolidat (dupa  impozitare si interese minoritare) de 745 milioane euro pentru primele 9 luni ale lui 2011, in usoara scadere (-4,8 procente) fata de aceeasi perioada a anului trecut (1-9 2010: 783 milioane euro). 

Pe de alta parte, profitul RBI inainte de impozitare a crescut cu 3,5 procente la 1.032 milioane (1-9 2010: 997 milioane). 

Impozitul pe profit a crescut cu 128 milioane euro, la 272 milioane euro. Aceasta crestere a fost determinata in primul rand de castigurile mai mari  ale unitatilor grupului, dar si de cheltuielile cu impozitul pe profitul amanat  provenit din castigurile din  evaluare. Doar o mica parte a creantelor privind impozitul amanat au putut compensa pierderile din Ungaria. Acest lucru a condus la un profit dupa impozitare de 760 milioane euro, in scadere cu 10,9 procente fata de anul precedent (1-9 2010: 853 milioane euro).  Castigul pe actiune a scazut cu 6 procente, de la 3,25 euro in primele trei trimestre ale lui 2010 la 3,06 euro. 

"In contextul unei  deteriorari evidente a mediului economic si al crizei implicand statele periferice ale Zonei Euro, am reusit sa anuntam rezultate respectabile si in trimestrul trei. Acest lucru a fost posibil datorita modelului nostru sustenabil de business si diversificarii largi pe piete, produse si grupuri de clienti”, a spus Herbert Stepic, CEO al RBI. 

Rezultatul operational a scazut cu 4 procente din cauza taxelor bancare 

In ciuda venitului stabil din dobanzi si a  tendintei pozitive a celor din tranzactii, taxe si comisioane,  rezultatul operational pentru primele 9 luni ale lui 2011 a scazut cu 4 procente, insemnand 84 milioane, pana la 1,813 milioane euro. Motivele din spatele acestei scaderi au fost cresterea cu 6 procente a cheltuielilor administrative  generale (indeosebi ca  urmare a ajustarilor salariale de pe cateva piete) si taxele bancare din Austria si Ungaria care au ajuns la 95 milioane euro (in  timp ce in aceeasi perioada  a anului trecut fusesera de 31 milioane euro). 

Cheltuielile nete cu provizioanele au scazut, dar au fost afectate de Ungaria

Chiar daca cele mai multe piete au cunoscut o scadere puternica a cheltuielilor nete cu provizioanele pe masura ce conditiile economice s-au imbunatatit, valoarea provizioanelor din Ungaria a trebuit dublata fata de aceeasi perioada a anului trecut, ajungand la 373 milioane euro. Cu toate acestea, la nivelul Grupului, cheltuielile cu provizioanele au scazut cu 14 procente, la 782 milioane euro. 

Rentabilitatea capitalului inainte de impozitare a ramas aproape neschimbata fata de aceeasi perioada a lui 2010

Rentabilitatea capitalului inainte de impozitare pentru primele 9 luni ale lui 2011 a ramas aproape neschimbata fata de aceeasi perioada a anului trecut, la 13,6 procente (in scadere cu 0,5 puncte procentuale). Capitalul mediu  propriu  care a stat la baza  calculului rentabilitatii capitalului a crescut cu 7 procente, la 10,1 miliarde euro, ca urmare a  adaugarii profitului acumulat (retained earnings). 

Cheltuielile administrative generale au crescut cu 6 procente

Cheltuielile administrative generale au crescut cu 6 procente, sau 134 milioane euro, fata de aceeasi perioada a lui 2010, pana la 2.287 milioane euro. Ca urmare, raportul cost/venituri a crescut cu 2,6 procente, pana la 55,8 procente. 

Cheltuielile cu personalul, reprezentand 50%, cel mai mare capitol in cheltuielile administrative generale,  au crescut cu 8 procente, adica 84 milioane, fata de aceeasi perioada a anului trecut. 

Numarul angajatilor a ajuns la 60.006, in crestere cu 963 de persoane fata de primele 9 luni ale lui 2010.                                             

Valoarea totala a activelor a crescut cu 13%, pe fondul unei lichiditati mai mari

Valoarea totala a activelor a crescut cu 13 procente sau 17,2 miliarde euro, la 148,4 miliarde in primele 9 luni ale anului, desi efectele  valutare au redus valoarea totala a  activelor cu aproximativ 1 procent. Cresterea activelor reflecta  cresterea imprumuturilor pe termen scurt catre banci, partial ca urmare a tranzactiilor cu acord de rascumparare. Acestea au condus la o crestere de 6,8 miliarde euro a imprumuturilor catre banci. 

Pasivele au crescut in principal datorita cresterii volumului de depozite  de la clienti cu 11,3 miliarde euro, majoritatea acestei sume (9,4 miliarde euro) venind de la clientii corporate si institutionali. 

Capitalul propriu bilantier a scazut cu 1 procent

Comparativ cu sfarsitul anului 2010,  capitalul  propriu bilantier (constand in capitalul propriu consolidat, profitul net consolidat si interesele minoritare) a scazut cu 1 procent sau 56 milioane  euro, la 10.348 milioane euro. 

Rata capitalului de nivel 1 (tier 1 ratio) in functie de riscul total a scazut cu 1 punct procentual pana la 8,7 procente. Rata capitalului de baza (core tier 1  ratio) a scazut tot cu 1 punct procentual pana la 7,9 procente. Rata fondurilor proprii a scazut de asemenea cu 1,2 puncte procentuale la 12,1%. 

Masuri pentru conformarea la cerintele de capital ale Autoritatii Bancare Europene

La sfarsitul lui octombrie, Autoritatea Bancara Europeana (ABE) a stabilit o rata de adecvare a capitalului de baza de 9 procente pentru Grupul RZB, al carui cel mai mare sub-grup este RBI. 

Grupul RZB trebuie  sa atinga acest obiectiv pana  la 30 iunie 2012. Conform metodologiei stabilite de ABE si  pornind de la  rezultatele Grupului RZB la 30 septembrie 2011,  acesta  se asteapta sa aiba nevoie de  un capital suplimentar de 2,5 miliarde euro. Autoritatea Bancara Europeana nu a transmis inca valoarea exacta. RZB, cu implicarea RBI, a stabilit 20 de directii de actiune - in  trei zone principale  - pentru atingerea acestui obiectiv, atragand intre 2,5 si 3,6 miliarde euro. In jur de 4 cincimi dintre aceste masuri nu au nici o legatura cu diminuareaactivitatii de business.

Numarul de agentii scade usor

La 30 septembrie 2011,  grupul RBI avea 2.933 agentii, in scadere cu 31 fata de aceeasi perioada a anului trecut. Cele mai mari scaderi au avut loc in Ucraina (minus 16), Serbia (minus 13), Rusia (minus 10) si Polonia (minus 9). De partea cealalta, a avut loc o crestere in Republica Ceha (plus 18) si Romania (plus 2). Baza de clienti a ramas stabila, la 13,7 milioane la finalul trimestrului trei al lui 2011. 

Profitul consolidat la sfarsitul trimestrului trei ajunge la 130 milioane euro

In trimestrul trei al lui 2011, RBI a realizat un venit net  dupa cheltuielile cu provizioanele de 566 milioane euro, in scadere cu 8,9 procente fata de acelasi trimestru al anului anterior (Q3 2010: 621 milioane euro) si mai putin cu 19,2 procente fata de trimestrul 2 al lui 2011 (Q2 2011: 700 milioane euro).  Cheltuielile nete cu provizioanele pentru trimestrul 3 au  ajuns la 377 milioane euro, dintre care 258 milioane euro doar in Ungaria. Cheltuielile nete cu provizioanele au crescut cu 71 milioane euro sau 23,2% fata de acelasi trimestru al lui 2010.                                            

Cheltuielile nete cu provizioanele in trimestrul 2 al lui 2011 au fost cu 91,4% mai mari decat in trimestrul 2 al lui 2011, cand au fost de doar 197 milioane euro. 

* * * * *

Puteti accesa raportul la http://qr032011.rbinternational.com.

Ultimele stiri pe BankNews.ro: